Germania introduce obligativitatea vaccinării împotriva rujeolei

Vaccinarea împotriva rujeolei va deveni obligatorie în școlile, grădinițele și creșele din Germania începând cu martie 2020, după ce propunerea ministrului Sănătății în acest sens a fost adoptată de Guvern.

Obligativitatea vaccinării nu se aplică numai în cazul elevilor, ci și la profesori și educatoare, precum și la centrele de primire a refugiaților.

Eforturile privind promovarea vaccinării împotriva bolilor mortale stagnează, a avertizat săptămâna aceasta Organizația Mondială a Sănătății (OMS), atrăgând atenția în special asupra rujeolei.

Anul trecut, în întreaga lume au fost semnalate 350.000 de cazuri de rujeolă, mai mult decât dublu față de 2017.

Primele cifre legate de anul 2019 nu sunt încurajatoare. Cazurile de rujeolă în întreaga lume au crescut de patru ori în primul trimestru al anului, în raport cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit OMS.

Mișcarea antivaccinare pretinde că există o legătură între vaccinul împotriva rujeolei și autism. OMS a dezmințit în numeroase rânduri această teorie, bazată pe un studiu falsificat.

Asociația pediatrilor germani a cerut, în primăvară, introducerea obligativității vaccinării copiilor împotriva rujeolei și altor șapte boli: rubeola, difteria, tetanosul, poliomielita, pertussis, oreion și varicelă.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.