Gheorghiță, despre compensații pentru reacțiile adverse grave la vaccin: Nu se pune problema, dacă persoana s-a recuperat

Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marți, că persoanele care au suferit reacții adverse severe în urma vaccinării anti-COVID-19 nu vor primi compensații, în măsura în care acele persoane s-au recuperat.

„O reacție alergică majoră care apare după administrarea unui tratament, indiferent de tratament, se prezumă această relație de cauzalitate. Deci, este mai mult decât evident că această reacție a survenit după administrarea acestui vaccin”, a spus Valeriu Gheorghiță.

„În ceea ce privește un mecanism de compensație, atâta timp cât evoluția pacientei este foarte bună, cu recuperare completă, nu cred că se pune cazul de acest gen de măsură”, a completat președintele CNCAV.

„Este important de precizat că reacția anafilactică poate să fie declanșată de orice trigger, indiferent că este asociat unui produs medicamentos, sau de altă natură sau de orice alt factor care poate se declanșeze acest timp de reacție anafilactică. Reacția anafilactică presupune preexistența unor anticorpi care generează această dezordine imunologică și care instalează, până la urmă, manifestările alergice severe. Deci este o reacție greu de anticipat, mai ales la o persoană care nu are istoric de reacții alergice”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

„Repet, este o reacție foarte rară, cu o frecvență de 2-5 cazuri la un milion de doze administrate. Dacă ne referim la vaccinurile împotriva COVID-19, este important să fie recunoscută la timp și să se procedeze corect din punct de vedere medical”, a subliniat președintele CNCAV.

Luni, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat un program de compensații acordate tuturor celor care au suferit reacții severe după vaccinurile împotriva coronavirusului. Astfel, orice persoană care a fost vaccinată, din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii, şi care a avut efecte adverse grave, va putea fi compensată.

Programul vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi, pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.