Gheorghiță, despre noua mutație E484K, confirmată și în România: Conferă variantei virale o capacitate de a reduce efectul neutralizant al anticorpilor

Noua mutație a coronavirusului care a trezit îngrijorări, depistată recent și în România, E484K, conferă variantei virale o capacitate de a reduce efectul neutralizant al anticorpilor protectori, a precizat coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță. Medicul a subliniat, însă, că și în cazul acestei mutații vaccinurile anti-COVID-19 aprobate și folosite în România oferă o protecție suficientă pentru formele simptomatice sau grave ale bolii.

“Vorbim despre o mutație E484K care se regăsește pe varianta virală sud-africană și braziliană și, mai nou, și tulpina britanică B 117 achiziționează această mutație. Această mutație conferă variantei virale o capacitate de a reduce efectul neutralizant al anticorpilor protectori. Însă, studiile care sunt efectuate pe un pseudovirus, adică pe un virus efectuat pe un laborator care conține exact acest ansamblu de mutații, arată o păstrare a capacității neutralizante a anticorpilor obținuți după vaccinare, anticorpi preluați de la persoane vaccinate, Pfizer de pildă și Moderna, însă acest efect neutralizant este ușor diminuat față de tulpina sălbatică”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

“De asemenea, datele din viața de zi cu zi ne arată eficiența vaccinului Pfizer la șase luni care se păstrează la peste 91%, în condițiile în care sunt circulante și variantele virale noi, inclusiv și varianta sud-africană. Aceste vaccinuri ne oferă o protecție suficientă pentru formele simptomatice, pentru complicațiile bolii, pentru formele severe. Avem toate datele care susțin eficacitatea vaccinurilor disponibile. Nu trebuie să dăm posibilitatea acestui virus să cumuleze noi mutații”, a explicat Valeriu Gheorghiță.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.