Gheorghiță despre strategia de vaccinare: Ne vom adapta noilor date științifice legate de vaccinul AstraZeneca

Președintele Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), col. Dr. Valeriu Gheorghiță, a declarat marți, în cadrul conferinței de presă de marți cu privire la situația vaccinării anti-COVID-19 în România, că va exista o adaptare conform datelor științifice legate de vaccinul AstraZeneca în ceea ce privește strategia de vaccinare.

Îngtrebat dacă va strategia de vaccinare va fi modificată odată cu vaccinul de la AstraZeneca, col. dr. Valeriu Gheorghiță a declarat: ”La acest moment, strategia de vaccinare a fost adoptată prin Hotărâre de Guvern, a fost adoptată în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. În strategie este prevăzut cât se poate de clar că în interiorul fiecărei etape pot să fie efectuate subprioritizări în funcție de caracteristicile epidemiologice, în funcție de tipul vaccinurilor autorizate. Deci din acest punct devedere ne vom adapta noilor date științifice legate de vaccinul AstraZeneca.”

De asemenea, categoria persoanelor eligibile pentru a fi vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul produs de AstraZeneca urmează să fie stabilită în cursul acestei săptămâni.

”Noi am pregătit cele 180 de cabinete de vaccinare la nivel național, au fost trimise în teritoriu, sunt pregătite, avem coordonatorii acestor cabinete de vaccinare. În momentul în care vom recepționa vaccinul de la AstraZeneca se începe distribuirea și alocarea către aceste cabinete de vaccinare. Rămâne să stabilim în cursul acestei săptămâni categoria de persoane eligibile pentru a primi vaccinul de la AstraZeneca astfel încât să menținem un echilibru cât s epoate de bun în cee ace privește beneficiile și riscurile acestui vaccin.”, a mai declarat Gheorghiță.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.