Gheorghiţă, despre vaccinul AstraZeneca: Nu s-au identificat nişte factori de risc anteriori pentru apariţia şi dezvoltarea acelor evenimente adverse, tromboembolice

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, referindu-se la vaccinul de la AstraZeneca, faptul că ”nu s-au identificat nişte factori de risc anteriori pentru apariţia şi dezvoltarea acelor evenimente adverse, tromboembolice”, precizând că acest ser este unul sigur, iar beneficiile depăşesc riscurile vaccinării.

”Nu avem nişte date ştiinţifice, validate de experti ai Agenţiei de Reglementare Europene, care să confirme o legătură de cauzalitate, în al doilea rând nu s-au identificat nişte factori de risc anteriori pentru apariţia şi dezvoltarea acelor evenimente adverse, tromboembolice. Se pare că nu ţine nici de sex, nici de vârstă, practic nu s-a putut creiona un profil de risc. Însă, avem nişte informaţii foarte clare. Uitându-ne ce se întâmplă la populaţia generală, ştim că aceste evenimente trombotice, tromboza de sinus venos cerebral, apare cu precădere la vârsta tânără, între 35-45 de ani, cel mai frecvent, că apare de zece ori mai frecvent la persoanele de sex feminim, comparativ cu persoanele de sex masculin, deci avem un raport de 10 la 1 în raport cu aceste evenimente”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, joi seară, la un post de televiziune.

Întrebat care este explicaţia că în Germania vaccinul de la AstraZeneca este recomandat vârstnicilor, Gheorghiţă a prezentat datele din România, privind cazurile de tromboză de sinus venos cerebral.

”M-am uitat la datele din România, din 2019, 2020 şi chiar şi în primele luni ale anului 2021 şi avem o incidenţă cumulată a acestor cazuri de tromboză de sinus venos cerebral de circa 5-6 la un milion de locuitori, pe an. Cifrele sunt neschimbate, nici în 2019 nu diferă faţă de 2020 şi nici faţă de primele două luni ale anului 2021. Sigur că ne-am uitat doar la cazurile internate, cazurile care  au fost spitalizate şi aici s-ar putea să fie, într-adevăr, o subestimare a incidenţei reale, e posibil să fie mai multe. Aceasta este populaţia care mai frecvent face aceste evenimente. Chiar şi în România, ne-am uitat, sunt mai frecvente cazurile la persoanele sub 55 de ani, comparativ cu persoanele peste 55 de ani”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Gheorghiță: Beneficiile depășesc cu mult riscurile vaccinării

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a adăugat că vaccinul anti-COVID-19 AstraZeneca este unul sigur.

”Chiar în cazul acelor evenimente raportate, temporar asociate cu vaccinul de la AstraZeneca, tot aceleaşi categorii de vârstă sunt se pare, interesate în aceste evenimente cum se întâmplă în rândul populaţiei generale. Nu avem un semnal că este afectată o altă categorie de vârstă sau anumiţi factori de risc preexistenţi. Din acest motiv, datele sunt în continuă analiză şi sunt implicaţi experţi redutabili în acest sens, atât de la agenţiile de reglementare naţională ale ţărilor membre UE, cât şi de la nivelul Agenţiei Europene a Medicamentului. Între 6-9 aprilie vom avea o nouă concluzie şi noi precizări vizavi  de situaţia vaccinului de la AstraZeneca, însă trebuie să înţelegem un lucru cert la acest moment: este un vaccin sigur ale cărui beneficii depăşesc cu mult riscurile vaccinării”, a declarat Gheorghiţă.

Totodată, Gheorghiță a precizat că nu este posibil, la acest moment, ca o persoană care a primit prima doză de vaccin să renunţe la cea de-a doua doză şi să se reprogrameze pentru a relua imunizarea cu un alt tip de ser.

”În  momentul de faţă, nu. Însă, dacă vom lua o decizie la nivel naţional având la bază nişte argumente ştiinţifice şi anume recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului, cu siguranţă va fi posibil acest lucru. Sunt convins că dacă Agenţia de reglementare europeană face precizări clare privitoare la un risc evident sau la o legătură de cauzalitate, cu siguranţă vom lua deciziile în consecinţă. La acest moment nu se pune problema să facem o modificare a schemei de vaccinare. Ar fi chiar păcat să ne facem o doză şi să nu ne facem şi cea de-a doua doză, înainte să obţinem beneficiile maximale”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.