Ghidul complet al analizelor medicale pe vârste

Dr. Alexandru Calancea, medic specialist cardiolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, trage un semnal de alarmă asupra importanței efectuării regulate a analizelor medicale, adaptate fiecărei grupe de vârstă. Potrivit acestuia, prevenția este cheia pentru menținerea sănătății și depistarea precoce a unor afecțiuni grave.

Adolescenții (14–18 ani) ar trebui să își facă un set minim de analize o dată la 1–2 ani. Acestea includ hemoleucograma completă, glicemia, colesterolul total și fracțiile sale (LDL, HDL), examenul de urină, testarea funcției tiroidei (TSH), iar în anumite cazuri, nivelul vitaminei D.

Adulții tineri (19–35 ani) sunt sfătuiți să facă analize anual, chiar și în lipsa simptomelor. Se recomandă: profil lipidic, glicemie, hemoleucogramă, TSH, probe hepatice (TGO, TGP), examen sumar de urină și urocultură (după caz), teste pentru hepatitele B și C (dacă nu au fost efectuate anterior), testul Papanicolau (femei) și PSA (bărbați peste 30 de ani, în cazuri cu risc).

Adulții între 35 și 50 de ani ar trebui să includă anual în investigații și un EKG, o ecografie abdominală, un control oftalmologic (la 1–2 ani), testul de toleranță la glucoză (pentru cei predispuși la diabet) și, la nevoie, teste hormonale.

Persoanele peste 50 de ani au nevoie de o monitorizare mai riguroasă. În plus față de analizele menționate anterior, se recomandă: colonoscopie (la fiecare 5–10 ani), densitometrie osoasă (pentru femeile postmenopauză), mamografie (femei, la 1–2 ani), teste de coagulare și evaluarea funcției renale (uree, creatinină).

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.