Guvernul a aprobat, vineri, Contractul-cadru ce stabilește detaliile privind condițiile de acordare a serviciilor de sănătate în 2025.
Astfel, pentru medicina de familie, valoarea punctului per capita va rămâne la același nivel ca în trimestrul IV al anului 2024, respectiv 12 lei, iar pentru un serviciu medical se vor acorda 8 lei.
Pentru medicina ambulatorie de specialitate, punctul pentru serviciile acordate va rămâne la 5 lei.
Suma alocată medicilor stomatologi va rămâne la 6.000 lei/lună, asigurând astfel continuitatea serviciilor de medicină dentară.
„Un alt aspect relevant – va exista o perioadă tranzitorie până la finalul acestui an care să asigure continuitatea acordării îngrijirilor paliative în Programul național de îngrijiri paliative. Concret, până pe 31 decembrie 2025, pacienții pot beneficia de îngrijiri paliative în diverse forme: la domiciliu, în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de zi. Aceasta se aplică în cazul în care pacienții nu primesc deja îngrijiri paliative prin Programul Național”, arată sursa citată.