Guvernul a decis majorarea, cu rata inflației aferentă anului 2018, a bugetului pentru medicamente aprobat trimestrial

acces-medicamente

Guvernul a decis majorarea, cu rata inflației aferentă anului 2018, a bugetului pentru medicamente aprobat trimestrial (BAt), pentru trimestrul  IV al anului 2019. Aceasta pentru a evita discontinuitățile în tratamentele necesare pacienților. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă.

” Am convenit cu reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, ai CNAS și cei ai industriei farmaceutice măsuri care să ducă la asigurarea, fără discontinuitate, a tratamentelor pentru pacienți.  Există o tendință  anuală de creștere a consumului de medicamente, care conduce la creșterea contribuției trimestriale (taxei de CB) până la un nivel care poate fi nesustenabil și care implică discontinuități în asigurarea tratamentului pacienților până la imposibilitatea asigurării acestuia. Era  necesară intervenția de urgență pentru majorarea cu rata inflației aferentă anului 2018 a bugetului aprobat trimestrial (BAt), pentru trimestrul  IV al anului 2019″, a declarat Horațiu Moldovan,  secretar de stat.

Valoarea bugetului pentru medicamente din ultimul trimestru din 2018 a fost de 1,595 miliarde lei.

În bilanțul publicat după două luni de mandat al noii echipe de conducere de la Ministerul Sănătății este menționată înființarea Comisiei interministeriale care a negociat cu producătorii și importatorii de medicamente măsuri care  să ducă la evitarea discontinuităților în aprovizionarea cu medicamente a pieței.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a cerut ieri Guvernului României să își asume responsabilitatea pentru criza medicamentelor și să găsească soluții pentru a permite accesul pentru milioane de pacienți la medicamente accesibile ca preț. Printre măsurile solicitate se număra și ”ajustarea bugetului de medicamente cu inflaţia de la nivelul anului 2018, adică 4,63% conform INS, mai exact 75 milioane RON pe trimestru”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.