Heliport și culoare de zbor pe timp de noapte la Spitalul Universitar de Urgență București

Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti

Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), va avea din această toamnă un heliport în valoare de 800.000 de euro, fiind prima unitate medicală din Capitală cu propriul heliport la standarde internaţionale. Mai mult, o altă premieră pentru unitățile medicale din capitală este reprezentată de faptul că elicopterele medicale vor beneficia de două culoare de zbor, inclusiv pe timp de noapte.

Anunțul a fost făcut de SUUB pe pagina sa de Facebook, precizând că lucrările de construcție ar urma să fie finalizate luna viitoare.

“Astfel, indiferent de momentul zilei, elicopterele medicale de urgență vor putea ateriza, iar cazurile medicale vor fi preluate de specialiștii Unității de Primiri Urgențe (UPU)”, a explicat SUUB.

Noul heliport va fi amplasat pe Blocul Operator Central, iar pacienții vor fi transportați direct în Unitatea de Primiri Urgențe cu ajutorul unui lift și al unui culoar suprateran.

“Acest proiect, unic în București, este o dovadă că se poate. Pentru noi, medicii, cei care am jurat să salvăm vieți, acest proiect este un vis care va deveni realitate (…). Noul heliport ne va permite să preluăm și mai multe cazuri grave care vor putea beneficia de îngrijiri medicale avansate în Spitalul Universitar. Practic, avem un colectiv medical înalt specializat (medici, asistente medicale, infirmiere, brancardieri etc), iar în curând vom avea și cel mai modern heliport din țară. Este un proiect de succes care stabilește un nou standard de performanță în sistemul sanitar românesc”, a declarat dr. Adriana Nica, managerul Spitalului Universitar de Urgență București.

Platforma heliportului are o structură metalică formată din rigle tip grinzi din oțel și stâlpi zăbreliți, este dotată cu jgheaburi și plase de siguranță, cu instalație electrică de balizaj, cu marcaje luminoase, cu echipamente de salvare, protecție și de stingere a incendiilor.

În 2018, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Universitar au fost transferați cu elicopterul peste 200 de pacienți din toată țara, iar fiecare secundă este vitală în salvarea acestor oameni.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.