Hotărârea adoptată luni de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) prevede noi reguli în ceea ce privește participarea persoanelor aflate în carantină la unele evenimente de familie și deplasarea pentru rezolvarea unor probleme urgente. Noile măsuri intră în vigoare de la 1 februarie.
În ce condiții poate fi suspendată temporar carantina
Potrivit Hotărârii nr. 6, adoptată luni de CNSU, pentru situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare cum ar fi afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative.
Analiza situațiilor prevăzute la alin. (1) este realizată la nivelul centrelor județene de coordonare și conducere a intervenției iar, cazurile considerate ca justificate, pot face obiectul suspendării temporare a măsurii de carantină, prin decizie cu caracter individual, emisă de Direcția de Sănătate Publică.
În decizia de suspendare se vor menționa, în mod obligatoriu, intervalul de timp pentru care aceasta se aplică și măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus SARS-CoV-2
Totodată, CNSU a aprobat, luni, modificarea condițiilor de carantină la sosirea în România. Perioada de carantină pentru cei care intră în România se scurtează la 5 zile şi pentru persoanele nevaccinate, netestate sau care nu au trecut prin boală.