Iaşi: Primul caz de la Spitalul de Boli Infecţioase confirmat cu tulpina Delta: Pacientul este la Terapie Intensivă

Varianta Delta a SARS-CoV-2, detectată prima dată în India, a fost confirmată în cazul unui bărbat din Pașcani, internat pe 27 iunie, în stare gravă, în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.

„Pacientul a ajuns în stare gravă la noi. A necesitat îngrijiri la Terapie Intensivă, după ce a dezvoltat o formă severă a bolii. Nu era vaccinat, iar în urma tratamentului starea lui s-a ameliorat. Evoluţia pacientului este una favorabilă și va fi mutat în scurt timp de la Terapie Intensivă într-un salon obişnuit”, a declarat, pentru Sănătatea Tv și Ro Health Review, Şef lucrări dr. Florin Manuel Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi.

Potrivit Şef lucrări dr. Florin Manuel Roşu, pacientul nu a prezentat simpotme diferite față de cazurile de COVID-19 întâlnite până acum.

„Pacientul nu a ajuns la noi cu simptome diferite. Ne-am dat seama doar din anamneză, însemnând discuția cu pacientul, dacă a călătorit în vreo zonă endemică, adică într-o zonă în care tulpina Delta este prezentă, sau a intrat în contact cu persoane care au călătorit în astfel de zone”, a mai precizat Şef lucrări dr. Florin Manuel Roşu.

Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi, bărbatul din Pașcani s-a întors, de curând, din Irlanda.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.