Iașul va găzdui un eveniment medical de amploare cu peste 2.000 de participanți

Peste 2.000 de specialiști din domeniul sănătății vor veni la Iași în perioada 24-29 martie, pentru a participa la o serie de evenimente științifice, potrivit Agerpres.

Zilele Spitalului Clinic de Recuperare Iași 2025 vor include sesiuni teoretice și practice, conferințe, cursuri preconferință și workshopuri, toate evaluându-se cu credite EMC (educație medicală continuă).

Managerul Spitalului de Recuperare Iași, Camelia Cumpăt, a subliniat importanța acestui eveniment: „Programul de activități științifice este unul impresionant și, pe lângă promisiunile îndeplinite în anii anteriori, au apărut noi oportunități de dezvoltare socio-profesională.”

Printre temele abordate se numără subiecte din domenii diverse, precum cardiologie, reumatologie, ortopedie, medicină fizică și reabilitare, dar și aspecte legale și etice ale practicii medicale. Cursuri precum „Provocări etice în medicina actuală: de la relația medic-pacient la managementul calității serviciilor medicale” și „Dileme juridice în practica medicală” vor face parte din programul intens de formare continuă. De asemenea, se vor discuta teme de actualitate din domeniul reumatologiei, ortopediei și fizioterapiei, cum ar fi „Hipertensiunea arterială esențială – abordare multidisciplinară”, „Aplicațiile clinice ale laser-chirurgiei în laringe” și „Boala Still – de la patogenie la complicații severe, o provocare multidimensională”.

Evenimentul va aduce la Iași specialiști de renume internațional. Printre invitații de marcă se numără Sue Archbold (Marea Britanie), Antonio Della Volpe (Italia), Gerry O’Donoghue (Marea Britanie), și Manuel Manrique (Spania), toți fiind experți în domeniul otologiei. Totodată, în domeniul ortopediei vor participa Dan Arvinte (Marea Britanie), Rath Bjorn (Austria) și Jean-Florin Ciornohac (Belgia). În domeniul reumatologiei, invitați speciali sunt David Kickinger (Austria) și Ariane Herrick (Marea Britanie).

Desigur, și în acest an se vor regăsi nume importante din trecutul colaborării Spitalului Clinic de Recuperare din Iași, cum ar fi Wilhelm Friedl (Germania), Dan Constantin Putineanu (Belgia), și Florin Ramadani (Austria). Aceștia sunt medici cu o vastă experiență și o tradiție îndelungată de colaborare cu instituția.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a ținut să sublinieze importanța evenimentului pentru oraș și pentru sistemul de sănătate din România: „Iașul este o capitală a excelenței în Sănătate, iar astfel de evenimente confirmă acest onorant statut. Manifestarea a devenit una de mare prestigiu care atrage la Iași atâtea personalități din domeniul medical din țară și străinătate. Noi știm că medicii sunt oameni minunați care merită cele mai bune condiții pentru a-și exercita această nobilă misiune, dar ne dorim ca și pacienții să se bucure de condiții asemănătoare cu cele din occident. Taxele pentru sănătate sunt mari, iar românii trebuie să găsească îngrijirea pe care o doresc, pe care o merită, ori de câte ori boala îi face să ajungă în spitalele românești. Pentru mine, Spitalul de Recuperare este un model care trebuie generalizat.”

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.