Importanța planificărilor și securității împotriva atacurilor cibernetice asupra spitalelor

Dezastrul pe care un atac cibernetic îl poate avea asupra operațiunilor spitalelor regionale și îngrijirii pacienților este subiectul unui studiu publicat în ediția recentă a JAMA Network Opencercetătorii Școlii de Medicină din San Diego a Universității din California  au analizat datele de la două departamente de urgență adiacente unui atac ransomware de o lună asupra a patru spitale învecinate.

Datele obținute sugerează că atacurile cibernetice țintite ale spitalelor pot fi asociate cu întreruperi ale furnizării asistenței medicale la spitalele învecinate din cadrul unei comunități iar situațiile de acest gen ar putea fi considerate un dezastru regional.

„Atacurile cibernetice asupra organizațiilor de îngrijire a sănătății cresc în frecvență și sofisticare, ceea ce poate avea un impact real asupra îngrijirii pacienților care se extinde cu mult dincolo de un singur spital afectat”, menționează Christian Dameff, primul autor al studiului, profesor asistent de medicină, medicină de urgență și informatică și inginerie la UC San Diego School of Medicine și medic de urgență la UC San Diego Health, potrivit Medical XPress.

Studiu de caz

În seara zilei de 1 mai 2021, patru spitale cu unități de urgență, cu peste 1300 paturi combinate de spitalizare și 19 unități de ambulatoriu a fost virusat cu ransomware; potrivit rapoartelor presei locale, acest atac a dus la pierderea majoră a dosarelor electronice de sănătate, a sistemelor de imagistică și a capacităților de telemedicină. Specialiștii au revenit la procesele manuale, inclusiv la utilizarea dosarelor medicale pe hârtie, în timp ce traficul ambulanțelor de urgență a fost redirecționat către unități neafectate.

Dosarele medicale a aproape 150.000 pacienți au fost compromise iar blocajele operaționale au persistat timp de patru săptămâni după ce atacul a fost detectat pentru prima dată..

Efecte determinate de atacurile cibernetice

Potrivit studiului, spitalele care au suferit atacuri de tip ransomware se pot confrunta cu diverse situații precum afectarea resurselor din cauza creșterii volumului de pacienți sau a sosirilor ambulanțelor, timp crescut în sălile de așteptare, pacienți care pleacă înainte de a fi consultați de un medic, ședere mai lungă a pacienților ori creșterea numărului de pacienți grav bolnavi, cum ar fi victimele accidentului vascular cerebral.

„Recunoașterea faptului că atacurile de securitate cibernetică pot avea un impact asupra spitalelor adiacente este un pas către realizarea nevoii de cooperare regională la fel ca un dezastru natural sau o altă urgență majoră”, a spus Christopher Longhurst, autor principal al studiului, profesor clinic de medicină la UC San Diego. Școala de Medicină și director medical și director digital la UC San Diego Health.

În ciuda gradului de conștientizare îmbunătățit și a unui accent tot mai mare pe securitatea cibernetică a întreprinderilor, incidența atacurilor ransomware asupra unităților medicale a crescut considerabil în ultimul deceniu.

Aceste constatări susțin necesitatea unei planificări regionale coordonate perntru dezastre cibernetice, a unui studiu suplimentar asupra efectelor potențiale ale atacurilor din spațiul virtual asupra îngrijirii pacienților și a lucrărilor continue pentru a construi sisteme tehnice de îngrijire a sănătății rezistente la acest gen de situații.

Lasă un răspuns

*