În ce condiții pot prescrie medicii de familie tratament pentru pacienții cronici? Clarificările CNAS

Decretul privind starea de urgență precizează că medicii de familie vor putea elibera rețete pentru pacienții cronici. Casa Națională de Asigurări de Sănătate a explicat în ce condiții se poate face acest lucru.

Pentru  pacienții cu boli cronice cu tratament stabilizat, medicii de familie vor putea elibera prescripție medicală fără a mai fi necesară o nouă reevaluare la medicul specialist în această perioadă.

Pentru pacienții cu boli cronice aflați în tratament cu medicamente care în mod normal sunt prescrise de către medicii specialiști, inclusiv pentru medicamentele ce fac obiectul contractelor cost-volum și cost-volum-rezultat ce se eliberează prin farmaciile cu circuit deschis, în baza documentelor medicale (bilet de ieșire din spital, scrisoare medicală) și/sau a confirmării înregistrării formularului specific de prescriere, în această perioadă medicul de familie va putea emite prescripție cu aceste medicamente.

Astfel, se vor suspenda temporar limitările de prescriere prevăzute în HG 720/2008 și în protocoalele terapeutice.

Excepție fac medicamentele utilizate în cadrul Programelor Naționale de Sănătate (PNS) curative, care se eliberează exclusiv prin farmaciile cu circuit închis ale unităților sanitare cu paturi.

Pentru pacienții care necesită deplasarea în unitățile sanitare pentru continuarea tratamentelor în cadrul PNS curative mai sus menționate, măsurile instituite în unitățile sanitare asigură circuite speciale pentru aceștia, cu interacțiune limitată cu alte persoane – personal medical sau pacienți.

Medicamentele ce fac obiectul limitărilor de prescriere prevăzute în protocoalele terapeutice pot fi consultate în dinamică pe site-ul CNAS, în secțiunea „Informații pentru furnizori – medicamente – protocoale terapeutice”.

În mod particular, informăm pacienții cu afecțiuni oncologice, cu amiotrofie musculară spinală sau cu alte boli rare care au început tratamentul specific că trebuie făcute toate eforturile pentru continuarea tratamentului, deoarece întreruperea terapiei anulează efectele terapeutice obținute până în prezent, cu implicații asupra stării de sănătate a pacientului.

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.