În Germania, cel puţin 14.000 cazuri de contagiere cu noul coronavirus au avut loc în centrele de asistenţă

Cel puţin 14.228 de persoane s-au contagiat cu coronavirus în căminele de bătrâni şi în centrele de asistenţă din Germania, potrivit datelor Institutului Robert Koch (RKI).

Dintre cele peste 14.000 de cazuri înregistrate în căminele de bătrâni, în centrele de asistenţă pentru persoane cu dizabilităţi, în centrele destinate persoanelor fără adăpost, precum şi în centrele de găzduire în masă sau în penitenciare, 8.592 îi vizează pe rezidenţi, iar 5.636 pe angajaţi, relatează EFE citată de Agerpres.

La o conferinţă de presă, vicepreşedintele RKI, Lars Schaade, a precizat că această creştere continuă a ratei de mortalitate care a ajuns la 3,2 % este determinată de înmulţirea focarelor de coronavirus în căminele pentru bătrâni din ultimele săptămâni.

Totuşi, numărul cazurilor din cămine, centrele de asistenţă şi găzduire este probabil mult mai mare, având în vedere că pentru 41 % din aceste cazuri confirmate de coronavirus nu există informaţii privind locurile în care s-au produs infectările cu noul virus.

Doar în 83.000 din 142.000 de cazuri oficiale raportate până luni erau incluse informaţii privind locul în care a avut loc contagierea, de exemplu într-un centru medical, un centru de asistenţă sau în sectorul medical.

Conform legislaţiei asupra prevenirii şi controlului infecţiilor pentru a determina evoluţia unei epidemii, aceste sectoare sunt considerate relevante şi, prin urmare, obligate să informeze despre toate cazurile de infectare.

Sectorul care cuprinde centrele de asistenţă este cel mai afectat cu 17 % din cazurile însoţite de informaţie detaliată, urmat de cel sanitar – spitale, cabinete, clinici sau servicii externe de infirmerie – care însumează 11 %.

Concret, doar 1 % dintre cazuri (739) vizează sectorul de producţie şi comerţul cu produse alimentare şi servicii de catering, toate afectând personal angajat, având în vedere că nu sunt puse la dispoziţie date privind posibilii clienţi contagiaţi.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.