În întreaga lume, la 1 octombrie este marcată Ziua mondială de luptă împotriva cancerului de sân și sunt organizate acțiuni care au ca scop conștientizarea pericolului reprezentat de această boală, dar și modul în care poate fi depistată.
Anual, în România, peste 9.500 de femei sunt diagnosticate cu cancer mamar, arată date recente. Conform unui studiu realizat anul trecut de Coaliția pentru Sănătatea Femeii, cancerul de sân este principala formă de cancer la femei, dar și principala cauză de deces prin cancer în rândul femeilor. Datele studiului arată că, în România, o femeie moare la fiecare trei ore din cauza acestui tip de cancer, iar două treimi dintre femeile care au cancer la sân au peste 50 de ani, celelalte fiind cu vârste între 40 și 49 de ani. În România, deși incidența este redusă comparativ cu țările europene, mortalitatea prin cancer de sân s-a dublat în ultima jumătate de secol.
Ministerul Sănătății anunța anul trecut că pregătește un program național de screening pentru depistarea cancerului de sân, în valoare de 21 de milioane de euro. Acesta viza organizarea unui centru de referință pentru programele regionale de screening al cancerului mamar, formarea personalului implicat în derularea programelor de screening, implementarea programelor regionale de prevenție, depistare precoce, diagnostic și tratament. Proiectul finanța și achiziția de echipamente, dar și acțiuni de sprijinire a femeilor diagnosticate cu cancer la sân.
Pentru a marca Ziua mondială de luptă împotriva cancerului de sân, Administrația Prezidențială a luminat Palatul Cotroceni în culoarea roz (foto). Și Ateneul Român a fost luminat în roz, ca semn al luptei împotriva acestei boli. La Ateneu, Fundația Renașterea a organizat un eveniment la care au participat ministrul sănătății, reprezentanți ai autorităților publice locale și centrale, dar și personalități din lumea culturală, medicală și reprezentanți ai societății civile.