Numărul deceselor cauzate direct de infecțiile cu bacterii rezistente la antibiotice ajunge la 33.000 în fiecare an în țările din Uniunea Europeană (UE) și Spațiul Economic European (SEE). Datele sunt calculate într-un studiu publicat de Centrul european pentru prevenirea și controlul bolilor (ECDC) în revista Lancet Infectious Diseases.
România este în continuare o pată „fierbinte” pe harta europeană a rezistenței bacteriene la antibiotice.
Infecții, decese și dizabilitate
Autorii de la ECDC au folosit datele pentru anul 2015 existente în sistemul EARS-Net (Rețeaua europeană de supraveghere a rezistenței la antimicrobiene), care singure însă nu sunt suficiente pentru a descrie întregul tablou epidemiologic. De altfel, procedurile de colectare și testare a probelor recoltate, dar și structurile de supraveghere a rezistenței la antibiotice variază mult de la o țară la alta. Astfel, estimarea cât mai corectă a consecințelor directe și indirecte ale infecțiilor cu germeni rezistenți este foarte dificilă la nivelul UE/SEE.
În studiul publicat astăzi, autorii au încercat să calculeze povara ridicată de infecțiile cauzate de anumite bacterii rezistente la antibiotice, importante pentru sănătatea publică, pe baza evaluării profilurilor de țară , a datelor disponibile din supravegherea epidemiologică și a dovezilor științifice existente privind consecințele respectivelor infecții (decese atribuibile, durata internării, riscul de sechele și durata lor). Povara a fost exprimată prin numărul de cazuri de infecții cu bacterii rezistente, numărul de decese cauzate de acestea și numărul de DALYs (ani de viață afectați de dizabilitate), acest din urmă indicator fiind calculat în premieră pentru aceste infecții în Europa.
Opt specii bacteriene invazive
Studiul a vizat opt specii bacteriene invazive, izolate frecvent din sânge sau din lichidul cefalorahidian. Este vorba de: speciile de Acinetobacter rezistente la colistin, carbapeneme sau multirezistente; Enterococcus faecalis și Enterococcus faecium rezistente la vancomicină; Escherichia coli rezistentă la colistin, la carbapeneme sau la cefalosporine de generația a treia; Klebsiella pneumoniae rezistentă la colistin, la carbapeneme sau la cefalosporine de generația a treia; Pseudomonas aeruginosa (piocianicul) rezistentă la colistin, la carbapeneme sau multirezistentă; Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA); Streptococcus pneumoniae (pneumococul) rezistent la penicilină și la macrolide.
Au fost luate în calcul toate tipurile de infecții: circulatorii, de tract urinar, de căi respiratorii, de sit chirurgical, sau alte infecții.
Un cvartet mortal
Pe baza datelor colectate de EARS-Net în 2015, autorii estimează la peste 671.000 numărul infecțiilor cu cele opt tulpini bacteriene rezistente la antibiotice produse în UE/SEE.
Numărul deceselor produse de infecțiile cu bacterii rezistente la antibiotice a fost estimat la 33.110, iar numărul anilor afectați de dizabilitate la 874.541. Cu alte cuvinte, incidența infecțiilor cu bacterii rezistente la antibiotice a fost în 2015, în țările UE/SEE, de 131 de cazuri la 100.000 de locuitori, cu o mortalitate de 6,44 la 100.000 și cu 170 DALYs la 100.000 de locuitori.
Cele mai multe cazuri (două treimi din total) au fost cauzate de patru bacterii: E. coli rezistentă la cefalosporine de generația a treia, MRSA, P. aeruginosa rezistentă la carbapeneme și K. pneumoniae rezistentă la cefalosporine de generația a treia.
Bacterii rezistente la antibiotice, din spital
Povara propriu-zisă a bolii variază de la o infecție la alta (fiind cea mai mare în cazul infecției cu K. pneumoniae rezistentă la carbapeneme, care are o mortalitate ridicată), dar și de la o grupă de vârstă la alta (fig. 1).
Grupele de vârstă cele mai afectate sunt, de departe, sugarii cu vârsta sub 1 an și, la distanță considerabilă, vârstnicii cu vârsta peste 65 de ani.
Autorii estimează că aproape două treimi (63,5%) din cazurile de infecții cu bacterii rezistente la antibiotice au fost asociate cu îngrijirile medicale primite, situație reflectată în 72,4% din decese și 74,9% din DALYs. Rezultatele sugerează că efectele pe care infecțiile cu bacterii rezistente la antibiotice le au asupra sănătății se produc predominant în spital și în alte tipuri de unități medicale.
1.470 de morți pe an, în România
Repartiția pe țări a rezistenței bacteriene la antibiotice în UE/SEE arată o situație foarte inegală, pe continent, dar extrem de îngrijorătoare pentru România și pentru țările din sudul și estul Uniunii Europene.
Pentru România, calculele făcute de specialiștii de la ECDC estimează la peste 25.000 numărul cazurilor de infecții cu germeni rezistenți la antimicrobiene, în vreme ce numărul estimat al deceselor ajunge la 1.470 (fig. 2).
Numărul este unul uriaș după orice standarde, mai ales în condițiile în care în 2015, la noi, infecțiile dobândite în spitale erau masiv subraportate și lipsea orice preocupare practică în privința combaterii infecțiilor nosocomiale. De altfel, situația avea să fie dovedită la finalul anului, după incendiul din clubul Colectiv, în urma căruia victimele – marii arși sunt foarte vulnerabili – au contractat numeroase infecții cu germeni cu rezistență multiplă la antibiotice, cu consecințe nefaste mergând până la deces.
O pată stacojie pe harta Europei
În ce privește consecințele directe ale infecțiilor cu bacterii rezistente la antibiotice, România este o pată de un roșu foarte „fierbinte” pe harta Europei, alături de „campioanele” Italia și Grecia, cvartetul fiind completat de Cipru. (fig. 3)
Italia a publicat anul trecut Planul național de acțiune pe tema rezistenței la antimicrobiene 2017–2020, care include ținte pentru reducerea utilizării antibioticelor și pentru controlul infecțiilor asociate îngrijirilor medicale. La rândul său, Grecia are încă din 2010 un Plan național de acțiune, în care au fost incluse modele de bună practică pentru monitorizarea și prevenirea infecțiilor cauzate de bacteriile Gram-negative rezistente la carbapeneme, dar specialiștii de la ECDC consideră că este necesară extinderea și punerea în practică a acestui plan.
Planuri în derivă și ridicări din umeri
Spre deosebire de aceste țări, România nu are încă o strategie de supraveghere, monitorizare, prevenire și combatere a infecțiilor asociate actului medical, cu toate scandalurile care au zguduit lumea medicală de la noi în ultimii ani.
Planurile făcute de foști miniștri ai sănătății au fost abandonate rapid de succesorii lor, iar durata scurtă a mandatului le permite tuturor celor care s-au perindat prin funcțiile de răspundere să ridice din umeri atunci când sunt întrebați de un plan național de acțiune.
Ideea de a reînvia microbiologia ca specialitate medicală a murit undeva în proiect, locurile de epidemiologie la rezidențiat nu sunt mai multe de zece per centru universitar, iar despre infecțiile din spitale publicul aude exclusiv din presă, de fiecare dată când sistemul mai face câte o victimă.
Limitări ale studiului ECDC
Trebuie spus că studiul realizat de grupul de la ECDC are o serie de limitări inerente. În primul rând, modelele aplicate se bazează pe datele existente în literatura de specialitate, care au diferit din punctul de vedere al calității, al disponibilității și al reprezentativității, de la o infecție la alta și de la o țară la alta.
Apoi, variabilele calculate (decesele și dizabilitatea) depind de o serie de factori, ce țin nu doar de bacteria implicată, ci și de organismul-gazdă, de promptitudinea cu care este administrat tratamentul adecvat, de felul în care sunt acordate îngrijirile medicale și de măsurile luate pentru prevenirea complicațiilor.
Autorii admit, totodată, că și datele avute la dispoziție, anume raportările făcute de fiecare țară în parte, au o variabilitate foarte mare. Să nu uităm, de pildă, că erau județe întregi din România care raportau luni, chiar ani la rândul, 0 (zero!) infecții nosocomiale, în urmă cu doar câțiva ani. Date care arătau o lipsă crasă de preocupare din partea celor responsabili, la toate nivelurile implicate.
