Articol realizat cu Conf. Dr. Dan Eniu, Medic Primar Chirurgie Generală, Supraspecializare Chirurgie Oncologică și Ginecologie Oncologică, Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” Cluj-Napoca
Ce presupune racordarea României la progres, tehnologie înaltă și la performanță
Inițiativa este cea care a schimbat domeniul chirurgiei oncologice moderne. Inițiativa tradusă mai apoi în progres a permis pe de o parte lărgirea unor operații (se poate face mai mult, fără o suferință suplimentară pentru pacient), pe de altă parte intervențiile se fac mai bine (cu o agresiune minimă asupra pacientului). Inițiativa înseamnă totodată inovație, un alt uriaș progres înregistrat în oncologie fiind chirurgia minim invazivă, ceea ce permite la ora actuală realizarea unor orificii de 5 mm, dar și chirurgia robotică, ce permite chiar telechirurgia, operații la distanță. Pacientul astăzi se află pe un continent, iar chirurgul pe un alt continent, tehnica dezvoltându-se tot mai mult, cu rezultate deosebite.
Trei linii importante de progres în chirurgia oncologică — inovația tehnologică, multidisciplinaritatea, calitatea ridicată a vieții pacienților
Cel mai important aspect în chirurgia oncologică actuală este progresul tehnologic. În ultimii ani și în ultimele decenii s-a schimbat foarte mult atât instrumentarul, cât și tehnologia. La ora actuală se folosesc noi forme de energie, se lucrează cu laserul, se vorbește despre sigilare tisulară. S-a renunțat la a coase și la a lega cu fire, pentru că acum există aparate specializate care folosesc ultrasunete, laser, diverse forme de energie termică și electrică. Acestea permit lucruri care înainte erau de neimaginat. De asemenea, s-a dezvoltat foarte mult modul de a vedea în țesuturi. Se poate vedea acum prin piele vascularizația și injectându-se o anumită substanță, se poate vedea distribuția ei, se pot delimita teritoriile, identifica mai bine imaginile tumorii. Se folosesc substanțe radioactive, aparate de detecție, magnetismul.
Chirurgia ghidată imagistic este un exemplu al progresului în chirurgia oncologică, utilizată pentru leziuni care nu se văd, identificate doar prin mijloacele imagistice. Există astfel posibilitatea de a le marca în diverse moduri, navigându-se practic în țesuturi. Alte tehnici de vârf sunt cele de chirurgie plastică și reconstructivă, refacerea anumitor defecte, fie odată cu chirurgia, fie după un anumit tip de chirurgie sau radioterapie mutilantă, procedeu care ameliorează mult calitatea vieții pacientelor. Primul exemplu ar fi reconstrucția mamară, cancerul de sân fiind cea mai frecventă formă de cancer la femei, una din opt femei putând avea această afecțiune, iar în multe situații este nevoie de mastectomie.
O a doua linie importantă de progres în chirurgia oncologică este multidisciplinaritatea. „Chirurgul șef” care începe, continuă și termină totul într-un tratament nu mai există.
Tratamentul cancerului se face în colaborare, actualmente, chirugia fiind primă metodă de tratament din ce în ce mai puțin folosită. Tratamentele se asociază, uneori sunt concomitente – există colaborări între chirurg și radioterapeut, uneori se realizează radioterapie înainte de operație pentru a favoriza operația. După sau în timpul procedurii chirurgicale se poate face radioterapie de asemenea, pentru a se obține rezultatul optim. Această multidisciplinaritate a schimbat foarte mult modul în care se abordează tratamentul cancerului.
A treia linie a progresului în domeniul chirurgiei oncologice se referă la calitatea vieții. S-a schimbat la ora actuală „end point-ul”, scopul tratamentului specialiștilor. Dacă până acum era vizată doar învingerea cancerului, câștigarea a două, șase zile sau a două luni de tratament în plus, cu orice riscuri și cu orice preț, acum aceste lucruri s-au schimbat. A rămas scopul în sine al tratamentului, prelungirea vieții și învingerea cancerului, însă astăzi este mai important cum se desfășoară această viață, calitatea ei.
Probleme românești în chirurgia oncologică: dotările și aparatura, resursele umane și financiare
Cancerul s-a schimbat, de asemenea s-au schimbat și pacienții. Specialiștii în oncologie au fost nevoiți la rândul lor să-și schimbe preocupările și chiar dacă acum 15-20 de ani se aflau într-o direcție, acum aceasta nu mai este aceeași, întrucât tratamentele s-au schimbat. În schimb, la ora actuală, există destule cancere care sunt secundare modului de viață – pacienți obezi, multe cancere ca urmare a sindromului metabolic, a sedentarismului, a greșelilor alimentare.
Inovația înseamnă însă fonduri, pentru că totul înseamnă bani și totul costă. Acest progres trebuie să aibă o susținere. Moleculele noi, diagnosticul, aparatura nouă în chirurgie costă, bani care pentru România reprezintă în momentul de față o problemă. România actualmente se situează la nivel european în privința chirurgiei oncologice, însă nu se află pe primele poziții în toate domeniile. Există domenii de vârf și zone de performanță în domeniul chirurgiei oncologice, însă pentru multitudinea de cazuri care există în țara noastră, se pot aplica tratamentele de bază. Există și baza materială, dar și know-how-ul, cunoștințele, abilitățile și oamenii care să asigure în general tratamentele. România este marcată însă de variabilitate. Există centre mai dezvoltate, centre mai puțin dezvoltate, dar în principiu nivelul european este atins.
La capitolul dotări, aparatură și tehnologie, România este totuși departe de ce ar trebui sau de ceea ce s-ar putea face. Multe dintre dotări s-au obținut în unele centre prin mijloace proprii, prin grant-uri de cercetare, accesare de fonduri europene. Aparate de performanță sau substanțe care se folosesc în tratament s-au obținut prin astfel de căi. Dorința de a fi la nivel european însă există, medicii instruindu-se și fiind tot timpul la curent cu tehnologia, cu standardele și protocoalele din lume. Dar chiar și centrele bine specializate și dotate nu pot asigura accesul la toate tratamentele de performanță.
În oncologie munca de echipă este implicită. Bolnavul cu cancer nu are un medic la care merge, ci are o echipă. Problemele românești sunt legate de timp, puținii specialiști existenți fiind supraîncărcați.
România se confruntă cu provocări tehnologice, pentru că instrumentarul, aparatura se dezvoltă foarte rapid, racordarea la progres și inovație presupunând acces la toate aceste tehnici. Apar noi și noi generații de proceduri, se dezvoltă tehnicile tridimensionale, tehnicile cu contrast. Integrarea unor mijloace imagistice, săli de operație cu tomograf și RMN, în care tumorile pot fi văzute în mod real, devine un imperativ și în România. Este o provocare a ține pasul cu dezvoltarea tehnologică pentru o țară precum a noastră, cu resurse financiare și umane limitate. O altă provocare vine din partea pacienților români, ei sunt tot mai bine informați, au acces la date. Lipsește personalul auxiliar, pe de altă parte, care să vină în sprijinul pacienților, fiind nevoie de kinetoterapeuți, psihoterapeuți, asistente specializate pe o anumită patologie. O altă provocare ține de schimbările care apar în populație, legate de modul de viață al oamenilor. Pacienții sunt tot mai bolnavi, au tot mai multe boli asociate, există tot mai mulți oameni în vârstă, se schimbă așadar baza pacienților cărora specialiștii se adresează, acest lucru aducând noi provocări, pe lângă atitudinea oncologică și tratamentul cancerului care trebuie foarte des adaptate.
În România există protocoale pentru tratamentul corect al cancerului, pentru tratament eficient, fiind foarte clare indicațiile și de asemenea, cunoscute. Inovație și progres există, resursa umană este extrem de bine pregătită, însă insuficientă și nu bine motivată în a rămâne în țară pentru a profesa. Rezultatele tratamentelor în cancer încadrează România la aceleași rezultate pe care și alte state le au, însă este nevoie de mai mulți pași înainte în ceea ce privește accesul la tehnologie, aparatură, tehnici de vârf. Ceea ce ar trebui însă făcut este implementarea protocoalelor care există și găsirea fondurilor pentru a le acoperi.
