Înscrierile pentru examenul de rezidențiat nu încep astăzi. Reprezentanții studenților, apel de ultimă oră la autorități

Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România (FASMR) a trimis o solicitare către membrii Camerei Deputaților, prin care cer prioritizarea discuției despre rezidențiat, precum și luarea în considerare a amendamentelor propuse de FASMR la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr.18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului (L477/2019).

Solicitarea vine în condițiile în care înscrierile la examenul de rezidențiat, care ar fi trebuit să înceapă astăzi, nu au putut avea loc, conform Metodologiei propuse de Ministerul Sănătății. Potrivit FASMR, acest lucru se întâmplă din cauza faptului că Metodologia Examenului de Rezidențiat pentru sesiunea 8.12.2019 este încă la stadiul de propunere, ea nefiind publicată în Monitorul Oficial (MO). Reprezentanții studenților subliniază faptul că doar prin publicarea în Monitorul Oficial se garantează calendarul de examen.

Termenul limită legal pentru publicare în MO, conform discuțiilor purtate de reprezentanții studenților cu ministrul Sorina Pintea și cu membrii noului guvern propus, este 7.11.2019 (cu 30 de zile înaintea examenului), amintește FASMR. În aceste condiții, dacă nu se va publica metodologia până la această dată, întreg calendarul va fi decalat.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.