Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a informat, joi, că, până la data de 27 iunie, au fost raportate 2.224 secvențieri de secvenţieri şi au fost confirmate 1711 de cazuri cu variante ale virusului SARS-CoV-2 care “determină îngrijorare”.
Dintre cele 1711 de cazuri cu variante ale SARS-CoV-2 care “determină îngrijorare” confirmate, 1621 sunt cu varianta britanică (B.1.1.7), 11 cu varianta sud-africană (B.1.351), 22 cu varianta braziliană (P.1) şi 57 cu varianta indiană (B.1.617.2).
Conform INSP, până la data de 27 iunie rata de confirmare cu variante care determină îngrijorare a fost de 74%.
Au fost înregistrate şi comunicate la INSP – CNSCBT un număr de 31 de decese confirmate cu variante ale SARS-CoV-2 care determină îngrijorare, dintre care 27 cu varianta britanică (B.1.1.7), trei cu varianta braziliană (P.1) și unul cu varianta Delta.