INSP: 80 de noi cazuri de rujeolă confirmate săptămâna aceasta

În ultima săptămână, în România, s-au înregistrat 80 de cazuri noi de rujeolă, arată datele celui mai recent raport al Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT). În perioada 10–14 septembrie, au fost raportate 80 de cazuri de rujeolă în București și în nouă județe. Cele mai multe – 54 – au fost confirmate în județul Prahova, câte cinci în Bihor, Buzău și Călărași. Câte trei cazuri s-au înregistrat în județele Iași, Neamț, în Botoșani două îmbolnăviri și câte un caz în București și în județele Bacău și Suceava.

CNSCBT precizează că aceste cazuri de rujeolă raportate săptămânal au avut debutul în urmă cu două-patru săptămâni, dar confirmarea și clasificarea unui caz durează în medie trei săptămâni. Datele prezentate de CNSCBT arată că numărul total al cazurilor de îmbolnăviri a ajuns astfel la 15.267, din care 59 de decese. Potrivit acelorași date, de la începutul epidemiei de rujeolă în anul 2016 până în prezent, cele mai afectate județe au fost Vaslui, Brașov, Călărași, Satu Mare, Arad, Timiș și Caraș-Severin.

În România, rujeola a făcut ravagii în ultimii ani, iar autoritățile duc campanii de informare pentru a convinge părinții să-și vaccineze copiii împotriva virusului rujeolic.

Probleme sunt însă în toată Europa din cauza numărului tot mare de îmbolnăviri. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anunța luna trecută că peste 41.000 de copii și adulți din Europa au fost infectați cu virusul rujeolic în primele șase luni ale anului 2018. Numărul este îngrijorător dacă ținem cont de faptul că numărul îmbolnăvirilor din această perioadă depășește cu mult media ultimilor ani. Șapte țări din regiune au înregistrat peste 1.000 de cazuri de infecții la copii și adulți în acest an, mai spun reprezentanții OMS. Este vorba despre Franța, Georgia, Grecia, Italia, Federația Rusă, Serbia și Ucraina. Cel mai mult a fost afectată Ucraina, cu peste 23.000 de îmbolnăviri.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.