Numărul cazurilor noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2 continuă să scadă în România, potrivit celui mai recent raport al Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). În intervalul 28 aprilie – 4 mai au fost înregistrate 48 de cazuri noi, ceea ce reprezintă o scădere cu 32% față de săptămâna precedentă.
Din totalul cazurilor noi, 19 sunt reinfectări, confirmate la persoane care au fost testate pozitiv la mai mult de 90 de zile de la prima infectare.
Săptămâna trecută a fost înregistrat și un deces cauzat de COVID-19, ridicând numărul total al persoanelor decedate din cauza virusului în România la 69.259.
Până în prezent, 3.583.682 de cazuri de COVID-19 au fost raportate la nivel național de la începutul pandemiei.
În perioada menționată, au fost efectuate 272 de teste RT-PCR și 4.160 de teste rapide antigenice, rezultând o rată de pozitivitate de 1,1%.
Conform datelor centralizate de INSP, până la această dată în România au fost prelucrate 14.049.394 de teste RT-PCR și 15.346.202 teste rapide antigenice.
INSP continuă să recomande prudență, în special în rândul persoanelor vulnerabile sau cu afecțiuni cronice, precum și menținerea măsurilor de igienă personală și testarea în caz de simptome respiratorii.