INSP: Luna decembrie, la nivel național, se derulează sub sloganul „Dăruiți o inimă sănătoasă celor dragi! Cunoașteți-vă riscul și preveniți apariția bolilor cardiovasculare!”

Boala cardiovasculară (BCV) continuă să rămână principala cauză de morbiditate și mortalitate în lume: decesele cauzate de BCV rămân alarmant de ridicate și se estimează că, în 2030, vor atinge cifra de 23 milioane, deși ratele generale ale mortalității s-au redus în ultimele decenii – atenționează Institutul Național de Sănătate Publică (INSP).

Grupul bolilor cardiovasculare includ afecțiuni ale inimii, boala vasculară cerebrală și boli ale aparatului circulator, ce cuprind toate bolile inimii și ale sistemului circulator, incluzând hipertensiunea arterială, cardiopatia ischemică, insuficiența cardiacă și accidentul vascular cerebral.

Foto: INSP

Factorii de risc cardiovascular, multipli, sunt împărți în doua categorii: neinfluențabili și influențabili

Primii factori de risc cardiovascular includ, genul, vârsta, poziția socioeconomică, factorii de mediu și antecedentele familiale ale bolii în timp ce  aceia de risc modificabili pentru bolile cardiovasculare includ hipertensiunea arterială, diabetul, obezitatea, hipercolesterolemia, consumul de tutun și produse conexe, stresul, tulburările de somn, stilul de viață sedentar, consumul dăunător de alcool și alimentația nesănătoasă.
De asemenea, prezența hipertensiunii arteriale reprezintă un factor de risc pentru apariția accidentului vascular cerebral, infarctului miocardic, etc. În acest context, în luna decembrie se derulează la nivel național, sub sloganul „Dăruiți o inimă sănătoasă celor dragi! Cunoașteți-vă riscul și preveniți apariția bolilor cardiovasculare!”, în campania privind prevenția bolilor cardiovasculare „Inimi în dar”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.