Inspecțiile sanitare de stat pot fi realizate de inspectorii din alte județe; reglementarea a fost publicată în MO

Inspectorii sanitari și asistenții inspectori de la nivel de județ și din București pot efectua inspecții sanitare de stat în unități medicale și în alt tip de unități din alte județe, în afara celor arondate Ministerului Sănătății cu rețea sanitară proprie.

Prevederea se regăsește în Ordinul nr. 66/20 ianuarie 2020 privind completarea anexei la Ordinul ministrului sănătății publice nr. 824/2006 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și funcționarea Inspecției Sanitare de Stat, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 46/23 ianuarie 2020.

”Prin excepție de la prevederile alin. (5), inspectorii sanitari şi asistenţii inspectori din cadrul inspecţiilor sanitare de stat judeţene şi a municipiului Bucureşti, desemnați prin ordin de ministru au competenţe privind desfăşurarea acţiunilor de inspecţie sanitară de stat a obiectivelor, activităţilor, produselor şi persoanelor din unităţi aflate în afara ariei administrativ-teritoriale de autoritate, cu excepţia celor arondate ministerelor cu reţea sanitară proprie”, se arată în document.

MS a introdus modificările în transparență decizională la finalul anului trecut.

Potrivit referatului de aprobare, modificarea a fost necesară deoarece organismele care efectuează inspecţii trebuie să fie independente în raport cu părţile controlate, conform normelor europene în vigoare.

În prezent este reglementată competența inspecţiei sanitare de stat judeţeană şi a municipiului Bucureşti ca fiind reprezentată de desfăşurarea acţiunilor de inspecţie a obiectivelor, activităţilor, produselor şi persoanelor din unităţile aflate în aria administrativ- teritorială de autoritate, cu excepţia celor arondate ministerelor cu reţea sanitară proprie.

Până acum nu erau reglementate situațiile în care în unități sanitare, publice și private se efectuează controale încrucișate sau cele în care alte autorităţi centrale, petenți nemultumiți de soluționarea de către inspectorii sanitari care au competențe administrative a sesizărilor formulate în baza Ordonanței Guvernului nr. 27/200 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, solicită ca efectuarea controlului oficial sau al inspecţiei sanitare de stat să fie realizată de către inspectori sanitari de stat şi/sau asistenţi inspectori din cadrul altor direcții de sănătate publică decât cea din aria administrativ teritorială a obiectului petiției, solicitării, etc., explica Ministerul Sănătății.

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.