Institutul Clinic Fundeni a realizat o nouă prelevare de organe, de la un pacient de 48 de ani, aflat în moarte cerebrală

O intervenţie de prelevare de organe (ficat şi rinichi) de la un pacient de 48 de ani aflat în moarte cerebrală a fost efectuată de echipa Institutului Clinic Fundeni.

„La Oradea, familia unui pacient de 48 ani, aflat în moarte cerebrală după un accident vascular cerebral, şi-a dat acordul ca organele să fie donate pentru salvarea altor vieţi. Echipa ATI şi de coordonare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, formată din dr. Tudorel Sabău, dr. Carmen Pantiş, asistent Aurelia Cheregi, asistent Szabo Emese, asistent Viviana Hodosan, asistent. Florica Ciorba au făcut posibil ca un gest de o asemenea încărcătură emoţională să nu fi fost în zadar. Efortul lor a fost preluat de echipa de prelevare a IC Fundeni, condusă de dr. Vasile Lungu, alături de Dr. Maria Şerban şi asistent Rodica Dinu, care a încheiat cu succes intervenţia de prelevare atât a ficatului, cât şi a rinichilor”, informează Agenţia Naţională de Transplant pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, la Institutul Clinic Fundeni, luni noapte, echipa condusă de medicul Doina Hrehoreţ, alături de echipa ATI, au „redat bucuria vieţii” pentru un pacient prin transplant hepatic.

De asemenea, alţi doi pacienţi vor fi transplantaţi renal.

ANT precizează că transplantele de rinichi se desfăşoară în cursul zilei de marţi la Spitalul Clinic ‘Dr. C.I. Parhon’ din Iaşi.

„Menţionăm faptul că, atât pentru intervenţia de prelevare, cât şi pentru cele de transplant, au fost luate toate măsurile de prevenţie împotriva SARS-CoV2, fiind asigurată permanent siguranţa pacienţilor şi a personalului medical implicat, prin toate mijloacele şi în fiecare etapă a acestei activităţi deosebite”, afirmă ANT.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.