Echipa de la Sectia Hematologie IV- Transplant Medular din Institutul Clinic Fundeni aniversează 2000 de proceduri iar cu această ocazie lansează și o invitație adresată pacienților care au trecut printr-un transplant de celule stem și astăzi își pot spune povestea și pot reda speranță altor pacienți aflați pe același drum:
„Dragi pacienți, ne pregătim să organizăm în luna Septembrie un eveniment prin care să marcăm efectuarea a 2000 de proceduri de Transplant Medular în IC Fundeni. Cu această ocazie ne-am propus să organizăm o expoziție cu fotografii efectuate de-a lungul timpului legate de procedura de Transplant Medular.
Ne-ar face deosebită plăcere, dacă sunteți de acord, să ne trimiteți fotografiile pe care le considerați sugestive și care ar putea reprezenta atât un moment din istoria Transplantului Medular din IC Fundeni și mai ales un sprijin pentru pacienții care vor urma. Fotografiile vor fi expuse în holul principal, clădirea B, IC Fundeni în timpul evenimentului.
Vă rugăm să trimiteți fotografiile (din momentul transplantului, din viața actuală/ fotografiile pe care le considerați sugestive) pe adresa de e-mail a Transplantului Medular (transplant.medular@icfundeni.ro) până la data de 1 Septembrie 2023, menționând numele și data efectuării lor. Trimiterea fotografiilor este echivalentă cu consimțământul dumneavoastră pentru participarea la expoziție.
Cel mai valoros mod de a ajuta pacienții care trec prin procedura de Transplant Medular este să le arătăm că se poate, nu sunt singuri în această situație și că există vindecare și viață după o astfel de boală.
Vă mulțumim, vă așteptăm să fiți cu noi, atât la eveniment, cât și în fotografii” – transmite echipa Transplant Medular, într-o postare pe pagina Asociației Române pentru Donarea de Celule Stem-ARDCEL.
foto: ARDCEL