Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara: Au fost reluate operațiile pe cord la copii, după aproape 20 de ani de pauză

Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara a devenit funcțional. Astfel, după o pauză de aproape 20 de ani, au avut loc primele intervenții pe inimă, iar pacienți au fost o fetiţă de 7 ani şi un băieţel de 8 ani.

„Ce era imposibil în anii trecuți a devenit posibil când am avut parte de primele intervenții chirurgicale pediatrice la noi în spital. A fost un drum dificil, însă la Timișoara am demarat ieri activitatea. Suntem singurul astfel de institut din zona de vest. Am fi început mai repede dacă nu era pandemia”, a declarat Conf. Dr. Constantin Luca, managerul Institutului de Cardiologie Timișoara.

Cele două operaţii au fost făcute de un medic venit din Italia, de la Clinica San Donato, care a oferit asistenţă medicilor din Timişoara, pentru amenajarea, dotarea Compartimentului şi specializarea personalului medical. Primii pacienţi sunt din Timişoara şi sufereau de malformaţii congenitale la inimă.

Pentru realizarea unor asemenea intervenţii chirurgicale, a fost amenajată o sală specială de operaţii, în care se folosesc echipamente de ultimă generaţie. Aceasta este dotată cu cea mai nouă tehnologie, cu lămpi moderne şi camere video care transmit intervenţiile live pe monitoare, cu aparate de anestezie şi patru pompe de circulaţie extracorporală.

Pregătirile pentru reînceperea operaţiilor de chirurgie cardiacă pediatrică au durat aproape trei ani, timp în care au fost realizate amenajările, iar medicii au fost pregătiţi în clinici din Italia, dar şi din România, la Târgu Mureş şi Bucureşti.

În noua secţie lucrează 22 de medici, asistente şi infirmiere. Operaţiile vor fi realizate de trei medici specializaţi în chirurgia cardiacă pediatrică.

„Am reuşit să creăm o secţie separată, cu Terapie Intensivă, cu 12 paturi pe secţie, cu o sterilizare nouă, cu bloc operator, inclusiv cu ambulator de specialitate, ceea ce ne dă mari speranţe pentru viitor”, a declarat managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara.

Malformatia congenitală de cord este a treia cauză de deces în rândul copiilor, în România. Iar numărul celor care au nevoie de o asemenea operaţie, pentru a putea duce o viaţă normală, este foarte mare.

În urmă cu 20 de ani, la Timişoara s-au efectuat aproape 900 de intervenţii chirurgicale pe cord la copii şi tineri în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare. A fost înregistrată şi o premieră: cel mai mic copil operat avea doar 3 zile. Şi tot în unitatea medicală a fost făcut în urmă cu 19 ani şi primul şi singurul transplant de inimă unui băiat de 16 ani. Intervenţiile pentru copii au fost sistate în 2004.

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.