Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” București ar urma să devină centru colaborator al OMS în viitoarele proiecte ale OMS România. Dr. Nedret Emiroglu, directorul pentru urgențe în sănătate publică și boli transmisibile din cadrul biroului regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a vizitat Institutul „Marius Nasta” la 28 februarie 2019 și a avut discuți cu dr. Beatrice Mahler, managerul institutului, și cu alți specialiști din Institut.
Cooperarea va viza în special programele de control al tuberculozei, Institutul de Pneumoftiziologie având un centru de tuberculoză multidrog-rezistentă, precum și specialiști care colaborează cu OMS. Totodată, medicii și specialiștii prezenți la această vizită au discutat diverse aspecte legate de sănătatea publică, precum controlul tuberculozei, HIV, hepatită, dar și controlul tutunului.
Beatrice Mahler: „Este un pas în față în care expertiza pe care am acumulat-o de-a lungul timpului va fi pusă la dispoziția altor state care se confruntă cu această problemă.”
Nedret Emiroglu: „Am avut o discuție foarte fructoasă asupra unor aspect cuprinzătoare legate de sănătatea publică pentru a asigura sănătatea și starea de bine a populației din România. (…) Am văzut aici mulți profesioniști din domeniul medical extrem de calificați în privința priorităților și au rezultate foarte bune.”