Institutul Oncologic Timișoara: A fost semnat ordinul pentru începerea construcției

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, a anunțat miercuri, 9 aprilie 2025, semnarea ordinului de începere a lucrărilor pentru construirea Institutului Oncologic Timișoara, un proiect important ce va transforma sistemul sanitar din vestul țării, transmite Agerpres. Conform lui Simonis, în trei ani și jumătate, proiectul va fi finalizat, iar institutul va deveni un centru de excelență în domeniul oncologic.

„În această dimineață a fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru Institutul Oncologic Timișoara, pe locul ruinii a ceea ce de 30 de ani se spune de către oamenii politici că va fi un spital (municipal – n.r.). Începe proiectarea urmată de demolarea ruinelor și de construcția noului Institut Oncologic. Este o mare victorie, un proiect complicat, greu de dus, probabil cea mai mare finanțare din afara Capitalei, în domeniul sanitar din România, care este atât de avansată. După zeci de ani de promisiuni, iată că se și întâmplă ceea ce promiteam în anii trecuți”, a declarat Alfred Simonis.

Investiția estimată pentru acest proiect este de aproximativ un miliard de lei. Săptămâna trecută, a fost semnat și contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, iar spitalul va fi administrat de Ministerul Sănătății, cu lucrările executate de Compania Națională de Investiții.

Noua unitate sanitară va deservi pacienți din întreaga regiune de vest a țării, având o capacitate de 250 de paturi, alături de un ambulatoriu integrat cu 26 de paturi, șase săli de operație și o secție de terapie intensivă. De asemenea, va include un centru de transplant, un laborator de imagistică, un centru de radioterapie și un laborator de medicină nucleară.

Institutul Oncologic Timișoara reprezintă o necesitate stringentă pentru sistemul sanitar din regiune, urmând să devină un centru de excelență în specialitatea oncologie, oferind pacienților acces la cele mai avansate metode de tratament personalizat. „Va polariza cazurile dificile din regiune și va adăposti un important sector de cercetare și inovare în acest domeniu”, a adăugat Simonis.

Incidența bolilor oncologice în județul Timiș este ridicată, cu aproximativ 15.000 de bolnavi de cancer în evidență și aproximativ 2.300 de noi cazuri în fiecare an. Cele mai frecvente tipuri de cancer sunt cele de sân și col uterin la femei, iar la bărbați, cancerul pulmonar, colorectal și prostatic. În prezent, secțiile de oncologie din județul Timiș funcționează în condiții improprii, având o capacitate insuficientă pentru a face față cerințelor pacienților din întreaga regiune.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.