Tratamentul simultan cu mai multe medicamente este tot mai frecvent, mai ales în terapia bolilor cronice netransmisibile și în prevenția secundară a complicațiilor acestor boli. Dar în câte situații, mai ales atunci când tratamentul este administrat la camera de gardă, se întâmplă ca aceste medicamente să interacționeze între ele sau să aibă efecte secundare cumulative? Aceasta este întrebarea la care a încercat să răspundă un studiu publicat în American Journal of Emergency Medicine.
Reacții adverse prin interacțiuni medicamentoase
Reacțiile adverse la medicamente apar la aproximativ unul din patru pacienți tratați ambulatoriu. Studiile arată că aproximativ 40% din aceste reacții adverse pot fi prevenite sau ameliorate, cel mai ușor de prevenit fiind reacțiile produse ca urmare a interacțiunii dintre două sau mai multe medicamente.
Interacțiunile medicamentoase pot duce la modificări ale potenței, ale siguranței sau ale eficacității unui medicament din cauza altui medicament.
Se estimează că interacțiunile medicamentoase la pacienții care ajung în urgență la spital variază între 3 și 47%. Problema acestor interacțiuni ține de faptul că apar după plecarea din camera de gardă sau unitatea de primire urgențe, când pacienții nu mai sunt monitorizați.
38% din total au fost cazuri cu interacțiuni medicamentoase
Studiul citat și-a propus să identifice principalele interacțiuni medicamentoase la pacienții cărora li s-au prescris tratamente la externarea din departamentul de urgență. Astfel, nu au fost incluse în cercetare cazurile în care pacienții au fost apoi internați, transferați în altă unitate sau nu au primit tratament la externare.
Au fost incluse în studiu 500 de foi de observație, din care 38% aveau cel puțin o interacțiune medicamentoasă. În total, au fost 429 de interacțiuni în cele 858 de tratamente prescrise. Din acestea, 15,6% s-au încadrat în categoria interacțiunilor pentru care nu este necesară modificarea tratamentului, dar majoritatea (60%) necesitau monitorizarea tratamentului și nu mai puțin de 22% se încadrau în categoria de risc în care trebuie luată în calcul schimbarea tratamentului. Doar 1,6% din tratamentele prescrise erau în categoria de interacțiuni X (combinații care trebuie evitate).
Cele mai frecvente interacțiuni medicamentoase
În categoria C (este necesară monitorizarea terapiei), combinațiile medicamentoase cele mai frecvente au fost următoarele: metronidazol + ciprofloxacin; oxicodonă/paracetamol + ciprofloxacin; oxicodonă/paracetamol + hidroclorotiazidă; lisinopril + ibuprofen; ondansetron + metronidazol.
În categoria de risc D (trebuie luată în considerare schimbarea tratamentului), cele mai frecvente cinci asocieri au fost: oxicodonă/paracetamol + diazepam; oxicodonă/paracetamol + ciclobenzaprină; aspirină + ibuprofen; ciprofloxacin + ondansetron; ibuprofen + sertralină.
În fine, în categoria X (combinații ce trebuie evitate), cele mai frecvente asocieri au fost: levofloxacin + citalopram; ciprofloxacin + escitalopram; ciprofloxacin + sotalol; fluoxetină + ondansetron; celecoxib + naproxen.
Rolul farmacologiei clinice
În principiu, medicii sunt instruiți în privința combinațiilor medicamentoase. În fapt, creșterea continuă a numărului de medicamente autorizate face ca sarcina de a identifica posibile combinații medicamentoase riscante să fie tot mai dificilă. Acesta este și motivul pentru care multe spitale angajează medici specializați în farmacologie clinică, care să identifice combinațiile medicamentoase cu riscuri și să discute cu medicii curanți alternativele posibile.
În departamentele de urgență, însă, natura activității face ca atenția medicilor să se îndrepte în special asupra salvării și stabilizării stării pacienților, care apoi sunt trimiși către alte servicii. Cazurile care primesc o prescripție medicală și apoi sunt externate sunt, în general, mai ușoare și nu necesită o atenție specială din partea urgentiștilor.
Iată însă că studiul din American Journal of Emergency Medicine aduce o serie de date noi în această privință și chiar sugerează că ar fi necesară o verificare a prescripțiilor medicale realizate în departamentul de urgență – eventual printr-un filtru suplimentar, la externarea pacienților.
