Interconectarea educației, cercetării și practicii medicale s-a aflat în centrul dezbaterilor din cadrul mesei rotunde organizate de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Evenimentul, intitulat „Educația medicală și cercetarea în politicile de sănătate din România: Îmbinarea educației, cercetării și practicii medicale” a evidențiat barierele și dificultățile cu care se confruntă instituțiile universitare din domeniul sănătății din România și Europa Centrală și de Est.
Pe lângă lectorii români – reprezentanți ai universităților tradiționale de medicină și farmacie din România, ai spitalelor, precum și reprezentanți ai autorităților din domeniul sănătății, educației și digitalizării – în cadrul mesei rotunde a participat Prof. Jiří Nantl, Minstru adjunct al Educației – Republica Cehă, fost director al Institutului Central European de Cercetare din cadrul Universității Masaryk și arhitect al Coaliției A4L, care a vorbit despre noile abordări ale politicilor europene în cercetare și educație. De asemenea, de la nivel internațional s-a alăturat și Prof. Dr. Nada Čikeš, de la Universitatea de Științe Medicale din Zagreb, care a prezentat rezultatele analizei realizate în cadrul proiectului anterior Alliance for Life Sciences (Alliance4Life_ACTION): Cartea Albă privind combinarea activităților de cercetare, predare și a practicii medicale.
Organizat în cadrul proiectului Alliance4Life Bridging the Research and Innovation Gaps in Life Sciences (A4L_BRIDGE), evenimentul a reunit experți din domeniul medical, lideri universitari și oficiali guvernamentali din țară și străinătate. Aceștia au discutat soluții pentru reducerea decalajelor regionale în cercetare și inovare, punând accent pe rolul esențial al colaborării între mediul academic, sectorul privat și cel public.
Subiectele dezbătute s-au concentrat pe trei teme principale:
- Timpul alocat cercetării și educației medicale;
- Integrarea cercetării și învățământului în spitalele universitare;
- Inovațiile în tehnologiile medicale și digitale.
Prof. univ. dr. Diana Loreta Păun, prodecan pentru Cercetare Științifică și Inovare la UMF „Carol Davila” din București și consilier prezidențial la Departamentul Sănătate Publică, a subliniat: „Succesul real în sănătate depinde de transpunerea inovației în practică. Nu este suficient să avem rezultate ale cercetării, trebuie să înțelegem valoarea lor pentru sănătatea pacientului și productivitatea societății.”
Prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF „Carol Davila” din București, a evidențiat legătura strânsă dintre investițiile sustenabile și performanța academică: „Pentru a atinge excelența, trebuie să prioritizăm resursele umane bine pregătite, tehnologiile avansate și cercetarea științifică de înalt nivel. Educația, cercetarea și mai ales sănătatea trebuie să reprezinte priorități reale în evoluția, progresul și nu în ultimul rând securitatea și siguranța oricărui popor”.
Despre proiectul A4L_BRIDGE și consorțiul Alliance for Life
Proiectul A4L_BRIDGE urmărește reducerea diferențelor de competitivitate între Europa de Est și Vest, prin transpunerea rezultatelor cercetării în aplicații medicale și prin reforme instituționale. Consorțiul Alliance for Life reunește 12 universități și centre de cercetare de top din 11 țări, având drept scop promovarea excelenței în științele vieții și în sănătate.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este partener activ al acestui consorțiu, contribuind la dezvoltarea de politici și practici medicale bazate pe inovație și cercetare.