Intervenție în premieră la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, pentru pacienții bolnavi de cancer rectal

sursa foto: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu/Facebook

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Sibiu a fost realizată, în premieră, o „amputaţie de rect prin abordare laparoscopică”, în cazul unui pacient bolnav de cancer, în vârstă de 73 de ani.

„Un bărbat în vârstă de 73 de ani a fost primul pacient oncologic internat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu care a beneficiat de amputaţie de rect prin abordare laparoscopică. Această intervenţie a fost realizată în premieră de medicii Secţiei Chirurgie 2, coordonată de medicul şef conf. univ. dr. Bratu Dan Georgian, la finalul săptămânii trecute, până de curând fiind posibilă doar amputaţia pe cale clasică. Intervenţia pe cale laparoscopică este realizată în anumite cazuri în care starea pacientului o permite, durează între două şi patru ore, necesită aparatură complexă şi un instrumentar de ultimă generaţie şi presupune îndepărtarea definitivă a anusului şi rectului, împreună cu mezorectul. Procedura se încheie prin crearea unei stome terminale. Pacienţii care sunt operaţi prin această metodă beneficiază de o recuperare postoperatorie mai rapidă, durerea postoperatorie este mai scăzută, iar zilele de spitalizare sunt mult reduse”, a transmis unitatea medicală.

Pacientul a fost operat vineri, iar în prezent se află internat pe secţia Chirurgie 2 a SCJU Sibiu, în stare bună şi sub atenta supraveghere a medicilor specialişti.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.