INTERVIU Dr. Nicoleta de Cecco (ANMCS), despre importanța vitală a comisiei oncologice în tratarea pacienților cu cancer

 

 

Odată ce un pacient primește diagnosticul de cancer, dosarul medical trebuie să fie preluat de către o comisie oncologică, formată minimum dintr-un medic chirurg oncolog, un oncolog medical, un radioterapeut , un anatomopatolog și un radiolog cu competență în imagistică medicală. Această echipă trebuie să stabilească pașii necesari în tratament, subliniază dr. Nicoleta de Cecco, șefa Biroului „Standarde pentru Serviciile de Sănătate Spitalicești”, din cadrul ANMCS.  Medicul a vorbit într-un interviu pentru Ro Health Review despre  importanța comisiei oncologice, dar și despre cum stau spitalele din România la acest capitol.

„Actualmente, pot să vă spun că dacă am plecat de la o pondere de cam 10% a unei astfel de abordări, de la începutul ciclului doi de acreditare, de când au apărut aceste specificații în standardele de acreditare, modalitatea aceasta de abordare a pacientului oncologic s-a îmbunătățit”, spune dr. Nicoleta de Cecco.

Șefa Biroului „Standarde pentru Serviciile de Sănătate Spitalicești” a explicat și care este principalul impediment în  funcționarea unor astfel de comisii, dar și ce pot face spitalele în acest sens.

 

Vă prezentăm interviul:

 

Întrebare: Ce înseamnă implementarea managementului calității în Oncologie?

Dr. Nicoleta DE CECCO: Implementarea înseamnă în primul rând abordarea unitară și integrată a categoriilor de risc populaționale (cu risc de a declanșa o boală oncologică), cu diagnosticul precoce al acestora, stadializarea bolii. Și tratamentul, evident, considerăm noi că este util la recomandarea comisiei oncologice.

Întrebare: Odată pus diagnosticul, care ar trebui să fie traseul unui pacient cu cancer?

Dr. Nicoleta DE CECCO: Traseul pacientului poate să pornească de la interacțiunea acestuia cu medicul său de familie. Pentru că am vorbit mai înainte despre categorii populaționale cu risc, este menirea medicului de familie să stabilească care sunt pacienții aflați în aceste categorii. Dar nu întotdeauna pacienții sunt diagnosticați de către medicul de familie. Uneori ei se adresează ambulatoriului de specialitate, iar alteori sunt diagnosticați direct într-unul din spitale. Indiferent unde a fost diagnosticat, cert este că acest pacient trebuie îndrumat către un medic specialist, fie el din ambulator, fie din spital. Acesta trebuie să parcurgă un program de diagnosticare în care intră diagnosticul de laborator clinic, diagnosticul anatomopatologic, partea de radiodiagnostic și de diagnostic imagistic, urmând ca în urma acestui proces complex investigațional, pacientul nu numai să aibă un diagnostic de certitudine, adică să știm care este punctul de plecare tumoral, dar să știm care este tipul celular și care este stadializarea bolii. Parcursul firesc al pacientului ar însemna ca medicul său curant, care s-a ocupat de diagnosticarea acestuia, să prezinte dosarul medical al pacientului comisiei oncologice. Această comisie oncologică este formată minimum dintr-un medic chirurg oncolog, dintr-un oncolog medical, un radioterapeut (indiferent că aparține zonei de radioterapie sau de medicină nucleară), un medic anatomopatolog și un radiolog cu competență în imagistică medicală, respectiv în CT și RMN. Bineînțeles că din această comisie pot să mai facă parte și alte specialități, cum sunt medicii de medicină de laborator sau reprezentanți ai activităților conexe actului medical (psihologi, kinetoterapeuți), deci toți cei care ar putea să intre în echipa complexă, multidisciplinară care înseamnă tratamentul pacientului oncologic. Care este menirea acestei comisii? De a stabili, în primul rând, secvențialitatea tratamentului. De ce? Pentru că în abordarea pacientului oncologic avem trei categorii mari de tratament: este partea de chirurgie de organ, este partea de tratament medicamentos și este partea de radioterapie, indiferent despre care din cele două forme discutăm. În funcție de tipul de organ, de tipul celular, de extinderea cancerului și, nu în ultimul rând, de statusul biologic al pacientului, se hotărăște care este ordinea de abordare a celor trei categorii de tratament. Totodată, această comisie ar fi bine să planifice pacientul la cele trei categorii de tratament de care are nevoie. Urmând ca medicul curant să-l informeze despre această planificare și despre decizia comisiei oncologice.

Întrebare: Asta ar trebui să se întâmple. În practică este așa?

Dr. Nicoleta DE CECCO:  Din păcate, la ora actuală nu se întâmplă așa. Noi ceea ce ne-am propus prin această implementare a managementului calității este tocmai de a îi îndruma și de a-i încerca să-i convingem pe cei care lucrează în acest sistem să abordeze pacientul oncologic în acest mod. Actualmente, pot să vă spun că dacă am plecat de la o pondere de cam 10% a unei astfel de abordări, de la începutul ciclului doi de acreditare, de când au apărut aceste specificații în standardele de acreditare, modalitatea aceasta de abordare a pacientului oncologic s-a îmbunătățit. Deci ținta noastră de a îndruma metodologic sistemul oncologic este pe cale să fie atinsă.  Procentul este în creștere. Am ajuns undeva la 15%-20%, dar încă nu am ajuns în marile spitale în care se tratează acești pacienți. O să vă putem da mai multe detalii când vom trece cu evaluarea și peste aceste spitale.

Întrebare:  Care sunt, în ceea ce privește Oncologia, marile minusuri ale sistemului din România?

Dr. Nicoleta DE CECCO: Cea mai mare problemă pleacă de la funcționarea comisiei. De ce? Pentru că nu toate spitalele au cele trei categorii majore de tratament. Dificultatea cea mai mare este reprezentată de segmental de radioterapie. Radioterapia, după cum v-am spus, are două componente. Este acea radioterapie care este făcută de către radioterapeuți pe aparate acceleratoare (sunt mai multe tipuri, nu intrăm în detaliile tehnice acum), unde necesarul de radioterapie în timp util  este asigurat la noi în țară undeva la 25%-30% doar. Dacă discutăm despre partea de izotopi radioactivi, pot să vă spun că actualmente în țară sunt utilizate 40.000 de astfel de proceduri, iar necesarul este de 400.000 de proceduri. Deci suntem undeva la 10%. Din cauza acestui fapt, evident că nu pot să funcționeze în toate spitalele aceste comisii interdisciplinare. Însă există soluții. Noi am încurajat foarte mult formarea echipelor multidisciplinare, atât la nivelul spitalelor, cât și între spitale. Încurajăm colaborarea între spitale. Și atunci există două variante de abordare: fie medicul care a diagnosticat pacientul prezintă dosarul medical al pacientului spitalului în care există o astfel de comisie completă oncologică;  sau să poată organiza la nivelul spitalului, unde au oncolog și poate au și segmental chirurgical, prin deplasarea fizică sau prin teleconferință a unui radioterapeut care să vină să completeze comisia. Deci soluții ar putea să existe, numai să dorim să le punem în practică. Acesta ar fi un impediment. Și situația care este pe zona de radioterapie, care ne creează cele mai mari probleme.

Întrebare: Ce ar putea fi făcut în privința radioterapiei?

Dr. Nicoleta DE CECCO:  În primul rând, să se deschidă centrele care sunt pe cale de construcție. Multe dintre ele așteptând autorizările. Numai în ultimul an s-au mai deschis câteva centre, atât publice cât și private.

Iar pe partea de izotopi radioactivi, s-ar putea sprijini profesioniștii de la Măgurele să producă în țară astfel de izotopi. Care ne-ar diminua și costurile foarte mult. Vă dau un exemplu. Nu precizez cu care dintre izotopi, dar există un necesar care este acoperit de către pacienți, mergînd și plătind din buzunarul propriu, tratament în Serbia, pentru care plătesc 9.000 de euro. Dacă ar produce Măgurele și ar putea să producă, costurile ar ajunge la 2.000 de euro per persoană. Ceea ce înseamnă o diferență destul de mare și aduce deja într-o limită de suportabilitate chiar și de către statul român.

Întrebare: La capitolul paliație cum stăm?

Dr. Nicoleta DE CECCO: Este continuarea tratamentului oncologic. Evident că orice tratament are o zonă de tratament curativ (este perioada în care speri să îl mai faci bine pe pacient), dar există un moment când, din cauza mai multor factori, se ajunge la concluzia că tot ceea ce poți să-i mai faci este să îi îmbunătățești condițiile pentru perioada pe care o mai are de trăit. În mod normal, pentru un astfel de pacient ar trebui să se întrunească comisia de paliație – tot o comisie multidisciplinară – care să decidă trecerea pacientului din tratamentul curativ în tratamentul paliativ. Să ne înțelegem foarte clar, nu înseamnă că dacă este în zona de paliație nu i se mai face nimic pacientului. Pacientul poate, ca și tratament paliativ, să aibă parte și de tratament cu citostatice și de radioterapie. Este așa-zisa radioterapie simptomatică, care este utilizată, de exemplu, pentru metastaze, care devin foarte dureroase în situația în care sunt osoase și nu numai. Iar pentru diminuarea acestor dureri, cea mai bună soluție este tratamentul prin radioterapie.

Este o zonă care nu este suficient acoperită la noi în țară, cu o distribuție inegală, dar care este în dezvoltare. Și cu ajutorul ONG-urilor.

Întrebare: Este foarte important ca pacienții să-și cunoască drepturile. Ce trebuie să știe? De ce standarde de calitate trebuie să beneficieze atunci când sunt internați într-un spital?

Dr. Nicoleta DE CECCO: Noi vorbim din punctul nostru de vedere (n.r. al ANMCS) de standarde de acreditare. Avem standarde care sunt dedicate unor componente care sunt mai vulnerabile, ca de exemplu standardul de radioterapie, unde ținem foarte mult la consemnarea timpilor de bună practică și a celor maxim acceptați de instalare a radioterapiei. Am făcut referire mai devreme la timpul util de instalare a tratamentului prin radioterapie. Și mi-aș permite să vă citez din decizia The Joint Council for Clinical Oncology. Este o decizie care este dată încă din 1993. Și care ne spune foarte clar că există patru categorii de pacienți. Pacienții care ar trebui tratați în urgență prin radioterapie, la care timpul de așteptare, conform bunelor practici este de 24 de ore, iar întârzierea maxim acceptată este de 48 de ore. În cazul curei radicale – cura radicală este cea completă , de șase săptămâni – timpul, conform bunelor practici, este de 14 zile; întârzierea maxim acceptată este de 28 de zile. În tratamentul din paliație, bunele practici ne recomandă două zile, iar întârzierea maxim acceptată este de 14 zile. Iar în postoperator, întârzierea maxim acceptată este de 28 de zile.

Dacă ne uităm pe timpii vizavi de listele de așteptare din țară, timpii variază ca programare undeva între două luni și nouă luni. Acesta este un lucru pe care este bine ca pacienții să îl știe. Este bine să știe că au dreptul de a avea un tratament recomandat de comisia oncologică, care pe lângă secvențialitate face și programarea pacientului. Respectiv, nu ești tratat de un medic de o anumită specialitate, după care îți spune „ai nevoie de radioterapie”, te duci și accesezi o listă de așteptare. Tumora nu așteaptă. Ea crește în acest timp. Și atunci acest lucru cred că este cel mai important pentru siguranța pacientului.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.