Se încheie o săptămână în care s-a vorbit mult despre siguranța pacientului, după ce pe 17 septembrie a fost marcată, pentru prima oară, „Ziua Mondială a Siguranței Pacientului”. Siguranța pacientului nu este însă doar un concept. În contextul în care, numai în țările cu venituri mici și medii, 2,6 milioane de oameni mor în fiecare an din cauza din cauza unor erori în timpul primirii asistenței medicale, Organizația Mondială a Sănătății face apel ca siguranţa pacientului să devină o prioritate globală pentru serviciile medicale.
Dr. Sorin Ungurean, director general adjunct al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, a explicat într-un interviu pentru Ro Health Review ce înseamnă siguranța pacientului și ce trebuie făcut pentru a reduce prejudiciile nedorite și evitabile aduse pacienților din România.
Vă prezentăm interviul
Întrebare: Cum poate fi definită siguranța pacientului? Când este un pacient în siguranță?
Dr. Sorin UNGUREANU: Definiția unanim acceptată a siguranței pacientului este că siguranța pacientului reprezintă lipsa vătămării sau a potentițialului de vătămare a unui pacient în relația sa cu sistemul de sănătate. Practic, am putea spune că siguranța pacientului, simplist vorbind, este reprezentată de absența evenimentelor adverse asociate asistenței medicale, evenimente care se pot produce pe tot parcursul procesului de îngrijire. Și aș vrea să menționez că au câteva caracteristici. Faptul că aceste evenimente reprezintă afectarea neintenționată, nedorită și evitabilă a stării de sănătate a unui pacient, a integrității sale corporale. Această siguranță a pacientului ca și concept depinde foarte mult de interacțiunea elementelor sistemului.
Dar siguranța pacientului o putem extinde și se referă și la siguranța personalului medical. Prin neapariția acestor evenimente nedorite personalul medical este protejat, la rândul său, de urmări legale, de blamare sau de procese de conștiință.
De asemenea, siguranța pacientului este foarte importantă și la nivel social, pentru că un pacient care suferă prejudicii – cum am spus, nedorite și evitabile – este un pacient care nu se mai poate integra și nu-și mai poate desfășura rolul lui social.
Practic, un pacient în siguranță este un pacient care beneficiază de tot ce are nevoie pentru rezolvarea stării sale de sănătate, fără a suferi prejudicii evitabile, nedorite.
Întrebare: Organizația Mondială a Sănătății a ales culoarea portocaliu drept reprezentativă pentru Ziua Mondială a Siguranței Pacientului. De ce portocaliu? Ce semnifică?
Dr. Sorin UNGUREANU: Portocaliu datorită situării acestei culori pe scara culorilor. Este situată între roșu și galben. Făcând o analogie cu codul culorilor din UPU, roșu reprezintă urgența vitală, în care trebuie să intervenim imediat, altfel poate surveni decesul; iar galbenul reprezintă urgența critică, care ne dă o perioadă de 15 minute în care putem interveni. Practic, s-a considerat că problema siguranței pacientului este în ultimele 15 minute în care, vitală pentru sănătatea populației.
Întrebare: “Nimeni nu trebuie să sufere când beneficiază de servicii de sănătate” este deviza campaniei OMS. Ce trebuie făcut, din punctul de vedere al ANMCS, pentru ca aceste cuvinte să nu rămână la stadiul de slogan?
Dr. Sorin UNGUREANU: ANMCS trebuie să existe în continuare. Și trebuie să-și dezvolte activitatea. Este organismul național care are ca obiective principale calitatea serviciilor de sănătate și siguranța pacientului. Misiunea ANMCS este foarte dificilă, pentru că trebuie să ducă la schimbarea de mentalități, să determine profesioniștii să renunțe la rutină, rutină care este extraordinar de periculoasă. Și să-și implementeze un permanent autocontrol asupra activităților pe care le desfășoară. Este foarte important să fii convins că faci bine ceea ce faci și, nu în ultimă instanță, să poți și să dovedești că faci bine ceea ce faci.
Ca și activitate profesională, trebuie să conștientizăm profesioniștii de importanța analizei riscurilor, în general, și a riscurilor clinice, în special. Să-i determinăm să dezvolte reglementări foarte clare și foarte ușor de aplicat și de monitorizat, pentru acele activități care presupun risc pentru siguranța pacientului. Să monitorizeze permanent atât aplicarea acestor reglementări, cât și eficacitatea și eficiența acestora și să le adapteze în consecință.
Un lucru extrem de important, pe care trebuie să-l discutăm foarte clar este faptul că medicina este o activitate în echipă. Și aici nu mă refer strict la echipa medic-asistent-îngrijitoare, ci la o echipă mult mai extinsă, în care trebuie obligatoriu implicat și pacientul, acesta trebuind să fie tratat ca un partener în toate deciziile pe care profesionistul trebuie să le ia cu privire la manevrele diagnostice sau terapeutice pe care trebuie să le aplice.
Și, nu în ultimul rând, trebuie discutat foarte mult despre importanța identificării analizei și raportării fără caracter acuzator, în scopul învățării din erori a evenimentelor adverse asociate asistenței medicale. În 1999, Institutul de Medicină din Statele Unite a publicat un studiu tradus ca „A greși este omenește”, în care se vorbește pentru prima oară deschis și cinstit despre faotul că în medicină se pot produce și erori. Începând de la acest studiu, lucrurile au început să se discute clar, pe față. În medicină se poate greși, ca în orice domeniu de activitate. Important este să identificăm aceste erori la vreme, să aflăm cauzele care au dus la apariția acestor erori și să luăm măsuri pentru ca aceste erori să nu se mai repete.
Întrebare: Suntem în punctul în care doar 25% dintre români consideră calitatea asistenței medicale ca fiind bună, în timp ce 30% au declarat că este foarte rea. Unde avem cel mai mult de lucru în cee ce privește siguranța pacientului? Ce criterii de calitate trebuie implementate în acest sens?
Dr. Sorin UNGUREANU: “Calitatea” este o noțiune extrem de subiectivă. Ceea ce poate fi de calitate pentru mine, pentru altcineva s-ar putea să nu fie de calitate. Aceste interpretări sunt foarte variate atât timp cât nu avem o referință comună la care să ne raportăm. Primul pas pe care l-a făcut ANMCS a fost elaborarea acestor standarde. Prin standardizare încercăm să creăm un sistem de referință unic, la care să ne raportăm toți atunci când apreciem calitatea actului medical. Practic, respectarea într-o proporție cât mai mare a cerințelor acestor standard reprezintă calitate în sine. Standardele sunt dezvoltate cu ANMCS în colaborare cu experți, atât de pe plan extern, cât și experți internaționali. Sunt elaborate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, fără să le încalce, dar nelimitându-se numai la obligațiile legale. Sunt în conformitate cu bunele practici naționale și internaționale, sunt adoptate de un Colegiu Director compus din reprezentanții actorilor din sistemul sanitar. Și sunt legiferate, să spunem așa, prin decizia comună a președintelui ANMCS și a ministrului Sănătății. Deci practic reușim prin aceste standard să creăm un sistem de referință. Dacă toată lumea ar aprecia calitatea serviciilor de sănătate raportat la acest sistem-reper unic, probabil că diferențele nu ar fi atât de mari.
Întrebare: Care sunt factorii care conduc la erori medicale sau erori de medicație?
Dr. Sorin UNGUREANU: Avântul pe care îl are dezvoltarea tehnologică atât în domeniul medical, și mai ales în domeniul terapiilor, este atât de mare încât nouă, profesionștilor, ne este destul de greu să ținem pasul cu ea. De aceea, trebuie să ne preocupăm permanent de actualizarea ghidurilor și protocoalelor terapeutice și să ne preocupăm foarte mult de creșterea eficienției procesului de formare continua a profesioniștilor. Cred că existența unor protocoale foarte clare cu privire în special la medicamentele nou introduse, dar și la terapiile în uz și monitorizarea aplicării și respectării acestor protocoale, analiza periodică a lor și îmbunătățirea acestora și updatarea cu noile cunoștințe este un element esențial în diminuarea acestor evenimente adverse date de medicație.
Întrebare: Datele ANMCS arată că, în 2018, în România au fost raportate numai 2.274 de infecții nosocomiale. Cu mult sub media europeană. De ce nu raportează spitalele? Unde poate duce această ascundere a gunoiului sub preș?
Dr. Sorin UNGUREANU: Vorbeam despre schimbarea de mentalitate și schimbarea de rutină. Este normal din cauza în primul rând poate a neconștientizării importanței identificării și tratării acestor fenomene, acestor infecții. Și mai ales este dată de teama de a raporta, teama de a fi blamat, de a fi acuzat, pentru mult timp la noi considerându-se că dacă ești manager și raportezi că în spitalul tău ai infecții nosocomiale este un deficit managerial. Deci teama de a nu fi culpabilizați este principalul motiv care împiedică profesioniștii de a face aceste raportări. Poate și absența, până la apariția ANMCS, a unui sistem care să garanteze anonimatul acestor raportări, pentru a nu permite blamarea și punerea la zid a celui care raportează. Și faptul că nu se înțelege foarte clar că este foarte bine să încercăm să identificăm cauzele, ca pentru orice eveniment advers. Infecția asociată este un eveniment advers, este nedorit, este evitabil, dar a fi evitabil nu înseamnă că în spitale nu există germeni, că în spitale nu se produc infecții. Este grav să se producă și să nu știm că s-au produs, pentru că dacă nu recunoști faptul că există o boală, nu ai cum să o diagnostichezi și să o tratezi, deci n-ai cum să o vindeci.
Prin urmare, cred că prin acest mecanism dezvoltat de ANMCS de raportare anonimă, fără caracter acuzator a evenimentelor adverse, analiza foarte clară a cauzelor care au dus la apariția acestor infecții și crearea unor bune practici, care să fie prezentate tuturor profesioniștilor vom reuși să scoatem de sub preș acest fenomen. Și văzându-l pe un parchet frumos și curat să putem să îl măturăm și nu să-l ștergem, pentru că niciodată nu vor dispărea infecțiile din spitale. Dar să diminuăm foarte mult consecințele.
Un câștig foarte mare este faptul că vorbim despre raportarea infecțiilor asociate asistenței medicale. Un alt lucru foarte bun pe care noi l-am constatat este trendul crescător al numărului de raportări și al spitalelor care fac aceste raportări.
