INTERVIU În ce situații riscă spitalele să li se suspende acreditarea

ANMCS va putea suspenda acreditarea spitalelor în două situații, a explicat pentru Ro Health Review Vasile Cepoi, președintele instituției. Prima se referă la cazul când un spital, deși îndeplinește punctajul minim necesar pentru a-și menține acreditarea, nu îndeplinește toate condițiile pe baza cărora a fost acreditat. Vorbim aici despre nerespectarea unor standarde de calitate, cum ar fi cel care se referă la siguranța pacientului.Ori standardul privind prevenția infecțiilor asociate asistenței medicale. A doua este situația când un spital care are mai puțin de un an până la expirarea termenului de acreditare nu se înscrie pentru reacreditare.

Președintele ANMCS a precizat că scopul acestei măsuri este aceea de ” a determina ca unitățile sanitare să își mențină în permanență tonusul necesar asigurării calității serviciilor medicale și a siguranței pacientului”.

 

Vă prezentăm interviul integral

 

Întrebare: În ce condiții va putea fi suspendată acreditarea spitalelor?

Vasile CEPOI: Este vorba despre două situații la care se referă acest articol. Și anume la situația în care un spital nu îndeplinește cerințele de m0nitorizare, fără să ajungă la un nivel de sub 51% care să-l ducă în situația de neacreditat, dar care nu își mai menține condițiile în care a obținut acreditarea. Îi va fi suspendată acreditarea pentru o perioadă de timp, în care este obligat să revină la nivelul la care a fost acreditat inițial, să obțină punctajul pe care l-a obținut când a fost acreditat. Aceasta este o situație. Și a doua este situația în care un spital căruia i se apropie sfârșitul valabilității certificatului de acreditare, adică mai are mai puțin de un an până la expirarea termenului de acreditare, nu se înscrie pentru acreditare. Deoarece cu un an înainte de a-i expira termenul de acreditare spitalul este obligat să se înscrie în vederea intrării într-un nou ciclu de acreditare. Neînscrierea duce la suspendarea acreditării.

Acestea sunt câteva obiective pe care le urmărim. Adică pentru a determina ca unitățile sanitare să își mențină în permanență tonusul necesar asigurării calității serviciilor medicale și a siguranței pacientului.

Sigur că toate aceste măsuri vor fi detaliate, se lucrează acum la această procedură, care urmează să fie aprobată de către Colegiul Director al ANMCS, după care se publică în Monitorul Oficial și devine obligatorie pentru toată lumea.

Întrebare: Ne puteți da exemple de niște cerințe de calitate a căror nerespectare ar putea duce la suspendarea acreditării?

Vasile CEPOI: Spre exemplu standardul privind siguranța pacientului, care presupune riscul apariției unor consecințe grave asupra stării de sănătate a pacientului. Este unul dintre standardele pe care le monitorizăm în mod special.

Standardele privind reducerea consumului nejustificat medical de antibiotice, care urmărește să prevină apariția antibiorezistenței.

Standardul care se referă la infecțiile asociate asistenței medicale. Ș.a.m.d. În fiecare standard există un anumit set de cerințe pe care le considerăm critice, importante și care dacă nu sunt îndeplinite expun pacienții la risc. Un risc pentru pacient înseamnă și faptul că rezultatul obținut nu este cel așteptat. Deci dacă acel rezultat este sn0ub nivelul așteptat din cauză că tratamentul n-a fost corect condus, este de fapt un prejudiciu adus pacientului. Și atunci toate aceste aspect vizează siguranța pacientului și noi le monitorizăm cu atenție la fiecare unitate acreditată.

Întrebare: Spitalele fără acreditare vor mai putea funcționa?

Vasile CEPOI: Conform legii, toate unitățile sanitare, în afară de cele exceptate – mă refer la medicina de familie, ambulatoriul clinic, care sunt trecute în legea 185 și care au fost exceptate de către Parlament anul trecut pentru modificarea legii – sunt obligate să se acrediteze. Legea nu prevede o măsură pentru unitățile care sunt obligate să se acrediteze, dar nu respectă această obligație. Și atunci noi ne facem datoria să informăm populația asupra acestui fapt.  Pentru asta am trimis la Monitorul Oficial un ordin cu însemnele pe care un spital acreditat sau aflat în curs de acreditare trebuie să le afișeze la intrarea în spital pentru ca populația să știe în ce situație se află spitalul. Spitalele care nu au astfel de însemne înseamnă că nu nici înscrise pentru acreditare și nu sunt nici acreditate. Nu știm, nu putem să spunem ce se întâmplă în acele spitale, dacă există sau nu există o preocupare pentru calitatea serviciilor medicale. Deci în final “sancțiunea” o aduc pacienții. Dacă pacienții înțeleg că un spital care nu poartă acele însemne este un spital nesigur, nu se vor adresa acelui spital. Dar încercăm să mediatizăm și să informăm populația asupra acestui aspect. Aceasta este singura modalitate prin care credem că putem să determinăm unitățile sanitare să respecte și prevederile legii, fără să fie nevoie de sancțiuni. Noi nu suntem adepții sancțiunilor, noi suntem organism de specialitate în managementul calității, care facem îndrumare metodologică pentru calitatea serviciilor medicale și pentru siguranța pacientului.

Întrebare: Există o probabilitate mai mare de suspendare a acreditării în cazul spitalelor acreditate în categoria a IV-a (cu încredere redusă)?

Vasile CEPOI: Acolo ar trebui să reușim să informăm populația corect, în sensul că nivelul preocupării echipelor medicale din acele spitale pentru calitatea serviciilor și siguranței pacientului este dat de punctajul obținut și nu de categoria de acreditare. Pentru că acele spitale care se află în categoria a IV-a sunt spitale care au niște probleme privind autorizația sanitară de funcționare. Au niște planuri de conformare care înseamnă că acolo trebuia construit ceva, înseamnă în general investiții pe care unitatea sanitară nu le-a putut face, pentru că nu a primit sprijinul necesar din partea autorității tutelare, care o administrează. Și pentru că și lipsa acelor condiții de autorizare constituie un factor de risc, noi menționăm că este acreditat cu încredere scăzută sau încredere limitată, pentru a determina inclusiv instuțiile tutelare să s eimplice în rezolvarea problemelor. Preocuparea echipei pentru calitate este data însă de punctaj. Dacă ne uităm acolo vedem că sunt spitale care au aproape de 90% punctaj (asta înseamnă că o preocupare a echipei pentru servicii de calitate este crescută) și totuși sunt în categoria a IV-a. Pentru că nu au, de exemplu, bazin de apă pentru stingerea incendiilor. Sau rezervă de apă pentru situațiile în care apa de la rețea nu arc urge în momentul respectiv. Sau nu au generator de energie electrică pentru situația în care s-ar întrerupe curentul electric ș.a.m.d. Lipsa acestora reprezintă un factor de risc, pentru că dacă ești în sala de operație și nu ai generator, sigur că ai o problemă cu pacientul respectiv. Dacă e un incendiu și nu ai rezervă de apă ș.a.m.d.  Dar nu mai ține de preocuparea echipei medicale, ci ține de administrație. Și nu doar de administrația spitalului, pentru că, fiind vorba de investiții, el trebuie să aibă (mă refer la unitățile publice) susținerea autorităților tutelare, de la primării, consilii județene, minister, alte ministere care au rețea medical proprie ș.a.m.d.  Prin aceasta am încercat să conștientizăm și administrațiile că trebuie să se implice în asigurarea condițiilor pentru o asistență medical de calitate.

Întrebare: Pe lângă posibilitatea de a suspenda acreditarea spitalelor și obligativitatea afișării însemnelor, ce mai aduce nou ordonanța de modificare și completare a legii  privind asigurarea calității în sistemul de sănătate?

Vasile CEPOI: Ordonanța mai clarifică o serie de termeni care nu erau foarte bine înțeleși, cum ar fi termenul de “calitate”, definiția legală a calității, a standardelor, a sistemului de management al calității. Și un termen foarte important pe care am încercat să îl clarificăm în această ordonanță este termenul de “consens”. Conform principiilor internaționale, un standard este un set de cerințe adoptat prin consensul părților interesate. În accepțiunea obișnuită, termenul de “consens” este sinonim cu “unanimitate”. Ori nu acesta este sensul termenului, cel puțin  sensul dat de Organizația Internațională de Standardizare, de ISO. Definiția data de ISO spune că a obține consensul înseamnă să pui de accord părțile interesate și dacă nimeni nu are ceva împotriva înseamnă că am obținut consensul. Consensul neînsemnând unanimitate. Care e diferența? Dacă am spus că nimeni nu are nimic împotrivă, nu mai supun la vot. Pentru că dacă supun la vot, cineva poate să ridice mâna, să fie împotrivă, fără să motiveze de ce este  împotrivă. În consens, atunci când obții consensul, cine este împotrivă trebuie să spună de ce este împotrivă ș ice propune pentru asta. Dacă nu ai o motivație pe care s-o spui dezbaterii tuturor celorlalți, ca să ajungi în final la o înțelegere, la consens, atunci nu poți să te opui. Doar prin vot. Aceasta este diferența. Lucrul acesta este foarte important, pentru că noi adoptăm standardele prin consensul părților interesate, adică al celor 25 de membri care reprezintă Colegiul Director, adică organul de conducere colectivă al acestei instituții, cei care decid ce înseamnă calitate în Sănătate în România. Și dacă  nu definim corect consensul este posibil – și am avut astfel de situații – când unii dintre membri s-au opus adoptării unor standard pur și simplu, fără niciun fel de motivație. Și atunci nu aveai cum să ajungi la consens. Redefinind “consensul” conform standardelor internaționale,problema se rezolvă și are sens.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.