Investiții de 11,8 milioane de lei în aparatură, la Spitalul de Pediatrie din Sibiu

Spitalul de Pediatrie din Sibiu va beneficia de investiții în aparatură medicală de 11,8 milioane de lei, realizate din fondurile Primăriei municipiului.
„La Spitalul de Pediatrie lucrăm la extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe, precum şi la dotarea ambulatoriilor, investiţii în valoare de 11,8 milioane de lei, asigurate din fonduri europene nerambursabile. Lucrările de la Urgenţe se desfăşoară fără oprirea activităţii medicale şi de aceea s-au luat măsuri speciale pentru desfăşurarea acestora. Vreau să felicit conducerea Spitalului pentru modul în care a gestionat această situaţie şi să mulţumesc personalului medical pentru înţelegere. În paralel, achiziţionăm echipamente performante şi moderne atât pentru Urgenţe, cât şi pentru ambulatoriile de specialitate, parcurgând procedurile de achiziţii publice”, a declarat primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit acesteia, a fost cumpărat un aparat de hematologie modern pentru Urgenţa Spitalului de Pediatrie.
„Primăria a achiziţionat deja pentru acest departament un aparat de hematologie modern cu care se realizează analize complete şi rapide pentru pacienţi. Astfel, diagnosticarea se face mai rapid şi mai eficient. Procedurile de achiziţie pentru echipamente IT sunt în derulare şi urmează să se iniţieze procedurile şi pentru restul aparaturilor”, a arătat Astrid Fodor.
Contractul pentru achiziţia de echipamente IT necesare cabinetelor ambulatoriilor a fost semnat deja, investiţia fiind de peste 430.000 de lei.
În aprilie a fost semnat şi contractul pentru trei ecografe de înaltă performanţă care vor îmbunătăţi procesul de diagnosticare. Două dintre aceste ecografe vor fi livrate în următoarele săptămâni şi vor echipa Laboratorul de Radiologie şi Imagistică şi cabinetul de endocrinologie şi dermatologie. Al treilea ecograf va fi unul portabil, pentru cabinetul de chirurgie. Cele trei echipamente reprezintă o investiţie 1,4 milioane de lei.
În prezent, sunt în curs achiziţiile pentru echipamente de laborator şi pentru cabinetele ORL, cel de Chirurgie şi cel de Ortopedie.
„Totodată, prin proiect s-a realizat dotarea cabinetelor nou-înfiinţate, respectiv cel de Endocrinologie şi Alergologie. De asemenea, se vor achiziţiona echipamentele necesare pentru înfiinţarea unui laborator de analize ce va deservi ambulatoriul de pe strada Gh. Bariţiu. Spre exemplu, ambulatoriul de Dermatologie va fi dotat cu aparate de criocauterizare şi tratament cu laser, iar pentru diagnosticare se va achiziţiona o sondă ecografică dedicată afecţiunilor cutanate. Datorită noilor aparaturi, medicii chirurgi vor putea genera biopansamente personalizate pentru pacienţii cu răni suprainfectate. Pentru cabinetul de Gastroenterologie Pediatrie se vor cumpăra aparate care să ajute la diagnosticarea pacienţilor, dar în acelaşi timp să fie mai prietenoase cu copiii. O noutate adusă de acest proiect este crearea unui laborator de studiu al mersului pentru pacienţii cu probleme ale aparatului locomotor şi neurologice”, se precizează în comunicat.
Pe lângă achiziţia acestor dotări, Primăria Sibiu finanţează din bugetul local şi reabilitarea şi extinderea spaţiilor în care funcţionează ambulatoriile Spitalului. Este vorba de o investiţie de peste 1,2 milioane de lei care va începe în luna mai a acestui an. Prin această lucrare se vor amenaja cabinete noi, spaţii de laborator şi tratament, se vor înlocui instalaţiile de utilităţi, tencuielile, pardoselile şi se vor reface zugrăvelile. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 6 luni.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.