Italia a ajuns la peste 100 de cazuri confirmate de infectări cu coronavirus

Numărul cazurilor de infectări cu noul coronavirus confirmate în Italia a ajuns duminică la peste 100, autorităţile estimând că bilanţul va creşte în continuare în ciuda eforturilor de a ţine transmiterea sub control, informează DPA, potrivit Agerpres.

Infectările au fost confirmate în regiunile Lombardia şi Veneto.

Preşedintele Lombardiei, Attilio Fontana, a declarat la televiziunea de ştiri SkyTG24 că bilanţul infectărilor în regiunea sa a depăşit 89 de cazuri, de la cele 54 raportate în timpul nopţii.

Potrivit datelor furnizate sâmbătă noapte de Agenţia pentru Protecţie Civilă din Italia, au fost confirmate 17 alte cazuri în Veneto, două în Emilia-Romagna şi unul în Piedmont, ridicând totalul la 109.

Ministrul adjunct al Sănătăţii, Pierpaolo Sileri, a declarat pentru SkyTG24 că e posibil ca numărul cazurilor să crească în continuare, exprimându-şi speranţa că acestea vor rămâne limitate geografic.

„Mă aştept la cazuri suplimentare”, a spus acesta. „Este clar că vom avea mai multe”.

Ca măsuri de precauţie, guvernul a decis să restricţioneze accesul în circa zece oraşe din zonele afectate, izolând zecile de mii de persoane care locuiesc aici.

Măsura vizează 10 oraşe din provincia Lodi, la circa 60 de kilometri sud-est de Milano, unde locuiesc circa 50.000 de persoane, şi oraşul Vo’, cu aproximativ 3.000 de locuitori.

Italia se confruntă cu cel mai grav focar de Covid-19 din Europa. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Germania are 16 cazuri, Franţa – 12 cazuri, un deces, iar Marea Britanie – trei.

Ministerul Sănătății: Autoritățile italiene nu au raportat cazuri de români simptomatici cu noul coronavirus

Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat că până în prezent, nu sunt raportate de către autoritățile italiene cazuri de cetățeni români simptomatici cu noul coronavirus.

În același timp, autoritățile de sănătate publică au anunțat că vor include persoanele care sosesc în România din localitățile afectate din regiunea Veneto și din provincia Lodi/Lombardia sau care au calatorit în aceste localități în ultimele 14 zile, în categoria celor care trebuie să stea după intrarea în țară în condiții de carantină timp de 14 zile.

Aceste măsuri sunt similare cu cele aplicate de autoritățile italiene.

Noile măsuri vor fi transmise de către Ministetul Sănătății către unitatile sanitare si medicii de familie, prin direcțiile de sănătate publică judetene si a Municipiului București.

Precizările vin după ce reprezentanții Comitetului intersectorial pentru prevenirea și limitarea îmbolnăvirilor cu noul Coronavirus (COVID-19), împreună cu reprezentanții autorităților cu responsabilitate în acest domeniu, au susținut sâmbătă seara o teleconferință, având în vedere evoluția cazurilor de îmbolnăvire din Italia, în zone unde se află sau călătoresc numeroși cetățeni români.

În acest context, România ar putea fi mai expusă la apariția de cazuri de infecție cu noul coronavirus pe teritoriul național, din cauza dinamicii călătoriilor cetățenilor români pe rutele terestre și aeriene dintre cele două țări, după cum au precizat reprezentanții MS.

Astfel, vor fi suplimentate măsurile de control și prevenire a infecției cu noul coronavirus la punctele de frontiera terestre, maritime/ fluviale și aeriene. Ministerul Sănătății va asigura personalul medical necesar în punctele de trecere a frontierei, cu specialisti din cadrul direcțiilor de sănătate publică, inclusiv prin detașare din alte județe si unități sanitare.

Totodată, Ministerul Sănătății va completa, în următoarele zile, cadrul legislativ cu măsuri necesare pentru carantină și pentru managementul cazurilor suspecte și confirmate de infecție cu coronavirus (COVID-19).

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.