Italia autorizează vaccinul anti-COVID-19 AstraZeneca pentru persoanele peste 65 de ani

Ministerul Sănătăţii italian a autorizat, luni, administrarea vaccinului anti-COVID-19 al companiei AstraZeneca şi la persoane cu vârste peste 65 de ani, transmite AFP.

Într-un comunicat, ministerul a precizat că vaccinul ar putea fi utilizat la această categorie de populaţie cu excepţia persoanelor ”extrem de vulnerabile”, în special persoane cu sistem imunitar slăbit sau care iau medicamente care le fac mai vulnerabile la coronavirus.

Ministrul sănătăţii italian, Roberto Speranza, anunţase, duminică, această decizie privind vaccinul AstraZeneca, ce se înscrie în politica de accelerare a campaniei de vaccinare organizată de guvern.

La fel ca alte ţări europene, Italia trebuie să facă faţă întârzierilor în livrarea vaccinurilor anti-COVID-19. Până în prezent, au fost administrate 5,4 milioane de doze, iar 1,65 milioane de persoane au primit cele două doze necesare pentru a fi imunizate.

Italia şi-a fixat ca obiectiv vaccinarea anti-COVID-19 a cel puţin jumătate din populaţia sa de 60 milioane de persoane până la finalul lunii iunie.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.