Iulian Trandafir, Președintele ADRFR: Asigurarea accesului pacienților la medicamente este misiunea echipelor de distribuție și din farmacii

Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) asigură autoritățile și pacienții că membrii săi depun toate demersurile pentru a facilita accesul la medicația necesară în cel mai scurt timp și în cele mai bune condiții de siguranță și confort.

„Echipele implicate în activitatea de distribuție și din farmacii sunt în linia întâi de luptă împotriva COVID-19, alături de întreg corpul medical, fiind de multe ori primii specialiști în sănătate la care apelează pacienții. Ne onorează încrederea constantă din partea acestora, fiind totodată pe deplin conștienți de responsabilitatea noastră în această perioadă. De asemenea, în aceste zile acordăm o atenție deosebită siguranței personalului, fiind sporite măsurile de protecție în toate unitățile operate de membrii noștri”, a declarat Iulian Trandafir, Președintele ADRFR. 

Iulian Trandafir a preluat mandatul de Președinte al ADRFR la începutul acestui an când s-a alăturat echipei de management a Asociației și Anca Babeș în calitate de Director Executiv.

“Sunt onorată să preiau această misiune într-o Asociație puternică, reprezentanta unei industrii cu tradiție, care are ca punct central asigurarea accesului pacienților români la medicamentele de care depinde buna lor stare de sănătate”, a declarat Anca Babeș, noul Director Executiv al ADRFR.

Înființată în 2003, Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) reprezintă peste 50% din piața de distribuție și retail farmaceutic autohton. Din luna iulie 2012, Asociația Distribuitorilor și Retailerilor Farmaceutici din România este membru cu drepturi depline al GIRP – Groupement International de la Repartition Pharmaceutique (Asociația Europeană a Distribuitorilor Farmaceutici).

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.