Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi că a solicitat Executivului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor şi personalului medical care lucrează cu pacienţi infectaţi cu COVID-19.
În acest sens, şeful statului a menţionat „un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună”.
„Am solicitat astăzi Guvernului să identifice fonduri europene suficiente pentru a putea plăti un bonus lunar medicilor şi personalului medical care lucrează cu pacienţi COVID. Şi vorbesc aici despre un bonus consistent, de câteva sute de euro pe lună. Cred că o sumă de 500 de euro pe lună pentru medicii şi personalul medical care lucrează cu pacienţi COVID ar fi un bonus onorabil”, a punctat preşedintele.
Klaus Iohannis a mai spus că spitalul din Suceava trebuie repus urgent în funcţiune şi dezinfectat, iar personalul medical să primească materialele necesare.
„Ceea ce trebuie noi să facem acum este să repunem urgent în funcţiune spitalul din Suceava. (…) Este nevoie ca spitalul să fie dotat cu tot ce este necesar, în aşa fel încât personalul medical, medicii, să fie protejaţi”, a spus şeful statului, la videoconferinţa cu prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, şi reprezentanţi ai instituţiilor locale cu privire la situaţia epidemiologică din judeţ.
Iohannis a subliniat că este nevoie să se facă o dezinfecţie profundă şi în spital şi posibil şi în oraş, arătând că pentru acest lucru există o echipă specială, care va veni din Dorohoi.
„Este nevoie de testarea urgentă a personalului medical, care poate să revină în spital în măsura în care se vindecă. Este nevoie de încă un aparat de testare, care va fi pus la dispoziţie în timpul cel mai scurt”, a declarat Iohannis.
Președintele a vorbit înaintea unei videoconferinţe cu premierul Ludovic Orban, cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, prefectul judeţului Suceava, Alexandru Moldovan, şi cu reprezentanţi ai instituţiilor locale despre situaţia epidemiologică de la Suceava.