La SCJU Târgu Mureș se vor face doar internările de urgență și cele care nu suportă amânare

La Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș nu se mai fac, începând de astăzi, internări cronice. Vor fi asigurate doar internările de urgență și cele care nu suportă amânare.

Decizia a fost luată de conducerea unității medicale pentru a limita răspândirea COVID-19, ținându-se cont de situația epidemiologică din cadrul SCJU Târgu Mureș, dar și de cea de pe plan național.

”Pacienții care se prezintă pentru urgențe vor fi triați într-un cort în curtea din spate de către un medic din UPU, conform procedurii de triaj, iar accesul în spital se va face doar pe poarta de urgență. Este interzis accesul tuturor vizitatorilor în spital”, scrie într-un comunicat de presă al SCJU Târgu Mureș.

 

 

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.