Lansarea bursei de cercetare postdoctorală „Maya și Nicolae Simionescu“. Află care sunt condițiile de participare

Începând din anul 2022, bursa în valoare de 10.000 euro se acordă, anual, prin competiție, pentru finanțarea unui proiect de cercetare, desfășurat timp de 12 luni: Societatea Română de Biologie Celulară și Institutul de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu“ al Academiei Române, având sprijinul doamnei academician Maya Simionescu – fondatorul biologiei celulare în România, anunţă lansarea bursei de cercetare postdoctorală „Maya și Nicolae Simionescu“.

Aplicația va fi în domeniul științelor biomedicale – „Cercetare biomedicală fundamentală și aplicativă în beneficiul sănătății omului“, programul fiind adresat cercetătorilor cu vârsta de maximum 40 ani, care activează în instituții de cercetare/universități de pe teritoriul României.

Agenda competiției

În prima etapă va avea loc preselecția: depunerea rezumatului proiectului (maximum 500 cuvinte), însoțit de un CV format Europass iar în cea de-a doua, depunerea dosarului complet, care cuprinde proiectul de cercetare in extenso.

Calendar concursului, conform site-ului Academiei, este următorul:

  • Lansarea competiției: 2 mai 2023
  • Data de depunere rezumat, însoțit de CV: 3 iulie 2023
  • Rezultate evaluare Etapa I: 17 iulie 2023
  • Data de depunere a dosarului: 1 septembrie 2023
  • Anunțarea caștigătoarei/caștigătorului: 30 septembrie 2023
  • Ceremonia de premiere la Academia Română: 4 octombrie 2023
  • Începerea proiectului și a finanțării: 16 octombrie 2023
  • Finalizare proiect : 15 octombrie 2024

Condițiile de participare

La concursul pentru acordarea bursei „Maya și Nicolae Simionescu“ se pot înscrie persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) sunt cetățeni români cu domiciliul stabil în România sau care vor lucra în România pe perioada bursei;
b) sunt absolvenți de studii superioare, cu diplomă de licență/master și sunt doctori în domeniile biologie/biofizică/științele naturii/medicină (conform legii);
c) au cunoștințe de limba engleză cel puțin de nivel mediu.

Rezumatul însoțit de CV (Etapa I) și dosarul de concurs care include proiectul de cercetare in extenso (Etapa a II-a) se trimit în format electronic la adresa de e-mail: bursa.simionescu@icbp.ro

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.