Liviu Dominic Dumitru a fost numit secretar general adjunct al Ministerului Sănătății. Anterior, el a fost director general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.
Liviu Dominic Dumitru a fost detașat la Ministerul Sănătății pe o perioadă de șase luni.
“Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Liviu Dominic Dumitru, director general în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, exercită, cu caracter temporar, prin detașare, funcția publică vacantă din categoria înalților funcționari publici de secretar general adjunct al Ministerului Sănătății, pentru o perioadă de 6 luni”, se arată în decizie.
La începutul lunii, Adela Petrinia Neagoe a fost eliberată din funcția de secretar general adjunct în Ministerul Sănătății (MS).
Adela Neagoe a ocupat funcția de secretar general adjunct al MS din luna iunie, înainte fiind inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului.