Responsabilii din districtul şcolar din Los Angeles, al doilea cel mai important din Statele Unite, au decis joi ca toți elevii cu vârste de peste 12 ani din Los Angeles trebuie să se vaccineze anti-COVID.
Aceasta este condiția ca ei să poată frecventa o instituţie publică, scrie AFP, potrivit Agerpres.
Votul vizează aproximativ 600.000 de tineri, o premieră la o asemenea scară în ţară.
Ca urmare a acestei decizii, toţi elevii prezenţi fizic în clasă trebuie să se vaccineze cu o primă doză până în 21 noiembrie, iar până cel târziu în 19 decembrie cu a doua doză.
De asemenea, masca este obligatorie atât în interior, cât şi în exterior. Profesorii şi angajaţii din acest district urmează să fie vaccinaţi împotriva COVID -19.
Decizia vine în timp ce preşedintele Joe Biden a anunţat că vaccinarea va fi obligatorie pentru aproximativ două treimi dintre angajaţii americani, în special cei federali şi ai companiilor cu peste 100 de persoane, potrivit sursei citate.