De când și în ce condiții vom putea merge în parc? Precizările premierului Ludovic Orban

Premierul Ludovic Orban a făcut astăzi declarații la ieșirea de la şedinţa Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt-contagioase pe teritoriul României.

“A fost o discuție dedicată în principal unei analize a măsurilor de relaxare viitoare, legată de metodologia pe care trebuie să o aplicăm. Pe fiecare măsură de relaxare va exista o analiză foarte serioasă și un set de măsuri aferente măsurii de relaxare.

Nu se poate face o relaxare bruscă, relaxarea se va face în etape.

Am analizat deschiderea parcurilor, posibilitatea amenajarii de spații de triaj în școli și în companii, deschiderea hotelurilor. Este vorba doar de discuții. Când vom avea măsuri efective, le vom anunța public”, a declarat Ludovic Orban. 

“În ce privește măsurile în vigoare până pe 15 mai, au fost discuții despre o eventuală schimbare a intervalului în care persoanelor peste 65 de ani li se permite părăsirea domiciliului”, a mai spus premierul.

De la 12.00 Ludovic Orban va participa, împreună cu președintele Klaus Iohannis în vizită la Unitatea de Suport Medical „Bucureștii Noi”.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.