MAE: Acorduri semnate între Guvernul României și Comitetul Internațional al Crucii Roșii, respectiv Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie privind

Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, a semnat, marți, Acordul între Guvernul României și Comitetul Internațional al Crucii Roșii privind privilegiile și imunitățile Comitetului Internațional al Crucii Roșii în România și Acordul între Guvernul României și Federația Internațională a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie privind statutul juridic și înființarea unei delegații a Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie în România.
„Încheierea acestor acorduri internaționale corespunde angajamentului politic al Guvernului României de sprijinire a eforturilor comunității internaționale de a răspunde nevoilor urgente de protecție și asistență ale persoanelor afectate de conflictul din Ucraina. De asemenea, reflectă tradiția îndelungată de bună cooperare a autorităților române cu toate componentele Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie” – transmit reprezentanții ministerului.
Ceremonia de semnare a avut loc în marja reuniunii Comisiei Naționale de Drept Internațional Umanitar, organ consultativ al Guvernului, desfășurate la sediul Universității Naționale de Apărare „Carol I”.

Lasă un răspuns

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.