MAI: Peste 25.000 de restaurante, fast-food-uri şi terase, verificate în ultima săptămână

Purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, a anunţat că peste 25.000 de restaurante, fast-food-uri şi terase au fost verificate de autorităţi în ultima săptămână, în urma unor acţiuni de control pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

“În ultimele şapte zile, structurile MAI, împreună cu angajaţi de la alte instituţii, au efectuat, la nivel naţional, peste 10.600 de acţiuni de control pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Au fost verificate aproximativ 500.000 de persoane, cele mai multe dintre acestea dovedind o conduită responsabilă prin respectarea măsurilor de protecţie sanitară. Totuşi, în urma acţiunilor de verificare s-a constatat că 33.350 de persoane nu au purtat masca de protecţie, 446 au încălcat măsurile privind carantina sau izolarea, 126 nu au respectat distanţarea fizică, iar alte aproximativ 4.400 de persoane au efectuat deplasări în timpul nopţii, în intervalul supus restricţiilor, fără a avea un motiv întemeiat. Acţiunile de control din ultimele şapte zile au vizat de asemenea 33.000 de operatori economici, 1.540 de operatori transport persoane şi 62.700 de locaţii de interes, dintre care 25.000 de restaurante, fast-food-uri şi terase”, a declarat Dajbog.

Potrivit acesteia, în total, în ultima săptămână s-au aplicat 38.800 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 7,3 milioane de lei.

De asemenea, au fost întocmite 28 de dosare penale – 25 pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi 3 pentru fals în declaraţii cu privire la motivul deplasării, a precizat purtătorul de cuvânt al MAI.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.