MAI: Peste 5.700 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de protecție, aplicate în ultimele 24 de ore

Peste 5.700 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 920.000 lei, au fost aplicate la nivel național, în ultimele 24 de ore, ca urmare a verificărilor făcute cu privire la modul în care au fost respectate măsurile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au fost verificate aproximativ 72.000 persoane, 4.696 de operatori economici, 249 de operatori transport persoane și 10.021 obiective de interes.

”Principalele abateri constatate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina sau izolarea și încălcarea normelor de protecție individuală, aproape 5.000 amenzi fiind aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție. Pentru nerespectarea de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea sau participarea la evenimente publice sau private ori a măsurilor privind organizarea programului de lucru sau a restricțiilor privind deplasarea persoanelor, au fost aplicate aproximativ 700 sancțiuni contravenționale”, informează MAI.

În urma verificărilor efectuate, personalul MAI a întocmit patru dosare penale, în care sunt cercetate șase persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

MAI recomandă cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară, precum păstrarea distanței față de alte persoane, evitarea zonelor aglomerate, purtarea măștii de protecție sanitară, spălarea sau igienizarea frecventă a mâinilor, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate.

 

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.