Diabetul zaharat tip 2 este un factor de risc pentru apariția insuficienței cardiace și crește riscul de morbiditate și mortalitate la pacienții cu insuficiență cardiacă. O declarație științifică publicată de American Heart Association (AHA) și de Societatea americană de insuficiență cardiacă (HFSA) reunește în același document datele privind managementul diabetului și al insuficienței cardiace. Documentul descrie noile abordări terapeutice, intervențiile asupra stilului de viață și subliniază importanța îngrijirilor multidisciplinare, care să includă nu doar medici, ci și asistente medicale, dieteticieni, asistenți sociali și alți profesioniști din domenii conexe.
Diabetul zaharat și insuficiența cardiacă
Prevalența diabetului zaharat tip 2 a crescut global cu 30% în ultimul deceniu. Se estimează că numărul persoanelor cu DZ 2 ar fi ajuns la 435 de milioane în 2015, de la 333 de milioane în 2005. La rândul său, insuficiența cardiacă afectează peste 26 de milioane de persoane în întreaga lume, conform estimărilor, iar prevalența acestei patologii este în creștere.
Diabetul zaharat și insuficiența cardiacă apar adesea împreună, iar fiecare din aceste boli crește riscul de a o dezvolta pe cealaltă. Datele din studii arată că prevalența diabetului zaharat variază între 10 și 47% la pacienții cu insuficiență cardiacă. DZ este mai frecvent la pacienții spitalizați pentru insuficiență cardiacă, la care ajunge apărând în peste 40% din cazuri. La persoanele cu DZ, prevalența insuficienței cardiace variază între 9 și 22%, dar este de patru ori mai mare decât în populația generală. Prevalența insuficienței cardiace este chiar mai mare la pacienții cu DZ cu vârsta peste 60 de ani.
Atât diabetul zaharat, cât și insuficiența cardiacă se asociază, în parte, cu o morbiditate și o mortalitate crescute. Atunci când cele două patologii apar împreună, evoluția pacientului se agravează, scade semnificativ calitatea vieții și cresc costurile îngrijirii medicale. Astfel, identificarea și implementarea strategiilor optime de tratament pentru pacienții cu DZ și insuficiență cardiacă sunt importante pentru îmbunătățirea rezultatelor pe termen lung la acești pacienți.
Tratamentul diabetului
Țintele glicemice optime pentru pacienții cu DZ și IC ar trebui individualizate, pentru a reflecta comorbiditățile (inclusiv severitatea insuficienței cardiace) și pentru a echilibra potențialele beneficii ale scăderii hemoglobine glicate (HbA1c) cu potențialele riscuri. Tratamentul poate avea, pe lângă costurile crescute și tolerabilitatea redusă, efecte adverse precum hipoglicemia. Beneficiile terapiei hipoglicemiante ar trebui să țină cont de speranța de viață a pacientului, întrucât dovezile existente arată că există un decalaj de aproape zece ani între momentul inițierii unui control glicemic intensiv și momentul în care se simte beneficiul acestui tratament.
Declarația semnată de reprezentanții AHA și cei ai HFSA recomandă o țintă pentru HbA1c între 7 și 8% pentru cei mai mulți pacienți cu insuficiență cardiacă, recomandată la pacienții cu DZ și cu comorbidități severe. La pacienții cu IC avansată (stadiul D) la care nu este avut în vedere sprijinul circulator mecanic sau transplantul, tratamentul poate ținti chiar valori mai mari.
Declarația științifică include și recomandări privind tratamentul cu diversele clase farmacologice indicate în diabetul zaharat, cu ajustări în funcție de severitatea patologiei cardiovasculare și a efectelor adverse observate.
Tratamentul insuficienței cardiace
Dovezile obținute în studii clinice privind insuficiența cardiacă cu fracție de ejecție redusă arată că, indiferent de statusul diabetului zaharat, la pacienții pentru care există indicație, trebuie indicat tratamentul cu inhibitori ai sistemului renină – angiotensină – aldosteron, inhibitori simultani ai neprilizinei și ai receptorilor angiotensinei, beta-blocante, ivabradină și sisteme de resincronizare cardiacă (cu sau fără defibrilator).
În ce privește impactul medicației asupra controlului glicemic, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei II, blocanții de receptor al angiotensinei II și inhibitorii simultani ai neprilizinei și ai receptorilor angiotensinei au efecte favorabile asupra controlului glicemic la pacienții cu insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă și ar trebui utilizați conform ghidurilor. Spironolactona poate reduce ușor controlul glicemic. În fine, carvedilolul ar putea avea efecte mai bune asupra controlului glicemic decât metoprololul sau bisoprololul, ceea ce l-ar putea indica la pacienții cu IC cu fracție de ejecție redusă și cu DZ cu control glicemic nesatisfăcător.
O serie de precauții speciale trebuie avute în vedere la pacienții cu DZ și IC cu funcție renală afectată.
