Managerul Institutului „Marius Nasta”: 419 persoane imunizate, luni. Nu s-au înregistrat efecte secundare importante post-vaccinare

Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, a declarat că peste 400 de persoane s-au vaccinat, luni, la centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din cadrul unităţii spitaliceşti, neexistând la niciuna dintre persoane, până în acest moment, efecte secundare importante.

„Institutul Marius Nasta are un centru de vaccinare cu patru puncte de vaccinare, adică o capacitate de 240 de persoane. Ziua de ieri a fost puţin mai încărcată, pentru că, până la finalul zilei, am avut 419 persoane vaccinate, mult peste capacitatea centrului nostru şi, dacă adăugăm la acest număr şi micile probleme de logistică din cursul dimineţii, într-adevăr presiunea din primele ore a fost destul de mare. (…) Până în acest moment, nu am avut efecte secundare importante post-vaccinare. Am avut, însă, şi trebuie să menţionez acest lucru, şi persoane care au avut şoc anafilactic în antecedente, dar care au decis să se vaccineze. Ei au fost supravegheaţi 30 de minute fără să avem evenimente post-vaccinare importante”, a precizat dr. Beatrice Mahler, pentru Agerpres.

Managerul Institutului „Nasta” a vorbit şi despre ancheta aflată în desfăşurare, în urma deceselor din Norvegia, survenite după vaccinarea împotriva COVID-19.

„Este extrem de important să vedem dacă există o legătură între vaccin şi decesele care s-au înregistrat. Este extrem de important ca această anchetă să se realizeze, dacă nu pentru altceva măcar pentru a exclude o posibilă legătură”, a afirmat Beatrice Mahler.

Lasă un răspuns

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.